Marius Budăi: Anul acesta va fi primul an când sistemul public de pensii va fi pe excedent

Anul 2019 va fi primul an când sistemul public de pensii nu va mai avea deficit, ci va fi pe excedent, a declarat, duminică seara, ministrul Muncii, Marius - Constantin Budăi, la România TV.
Filip Stan
03 feb. 2019, 21:02
Marius Budăi: Anul acesta va fi primul an când sistemul public de pensii va fi pe excedent

„Am o veste foarte bună. Acest an (…) va fi primul an când sistemul public de pensii nu va mai avea deficit ci vom fi chiar pe excedent. Îmi aduc aminte de acele veşnice critici ale colegilor noştri din Opoziţie, când noi am introdus acea măsură fiscală de transfer de contribuţii de la angajator către angajat…Am avut două scopuri atunci. Unul din scopuri a fost ca persoanele să ştie foarte clar cât contribuie iar al doilea se dovedeşte în acest an că doar într-o perioadă scurtă am reuşit, prin creşterea numărului de locuri de muncă şi prin creşterea masei salariale în România şi prin acest transfer, să ajungem ca la pensii să avem excedent”, a spus Budăi.

Ministrul Muncii a mai afirmat că în 2017 – 2018 majorarea reală a pensiei pentru pensionari este de 18,6% şi că pensia minimă va avea la rândul ei o creştere substanţială, de la 640 de lei la 704 lei.

Marius Budăi a subliniat că sunt foarte mulţi pensionari care nu au stagii complete de cotizare şi aceştia vor fi incluşi în Legea indemnizaţiilor sociale, a cărei elaborare este pe final.

„Aici sunt foarte pensionari care nu au stagii complete de cotizare, pensionari care au beneficiat de o decizie a Curţii Constituţionale şi au încheiat contracte de asigurare chiar pe o zi şi au intrat în pensie de invaliditate. De aici a venit şi decizia noastră de a separa foarte clar din Legea sistemului public de pensii pe cei care nu au contribuit în acest sistem şi să mergem în paralel şi lucrăm acum, suntem pe final, cu acea lege a indemnizaţiilor sociale. Aceste persoane nu trebuie lăsate la marginea societăţii, dar trebuie definite foarte clar într-o altă lege, pentru că unul dintre principiile de bază ale legii este contributivitatea. Şi atunci credem noi că locul lor este într-o altă lege, clar definită, lege care se bazează pe bugetul de stat şi nu pe bugetul asigurărilor sociale”, a explicat ministrul Muncii

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
FCSB se întărește din SuperLiga! Mihai Stoica: “Zilele astea va semna, are niște mici probleme de rezolvat!”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Cât e amenda dacă parchezi pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Apropiații își iau rămas-bun de la Ștefania Szabo. Cuvintele îndurerate rostite de colegi la căpătâiul acesteia: „Uită-te la ea...”
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Începe recrutarea! Femeile vor intra în armată
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai