Elevii şi pensionarii din Capitală vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun

Zeci de mii de elevi din Capitală vor circula, începând cu mijlocul acestei luni, gratuit. De asemenea, conform directorului general al Societății de Transport București (STB), de aceeași măsură vor beneficia și pensionarii.
Alina Costache
04 feb. 2019, 12:08
Elevii şi pensionarii din Capitală vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun

Astfel, conform directorului general al STB, Andrei George Crec, de la mijlocul lunii februarie 2019 se va acorda gratuitate pe transportul public pentru toţi elevii Capitalei, „indiferent de… note”, dar se va menţine facilitatea şi pentru pensionari.

„Noi vom da această gratuitate de la jumătatea lunii februarie, pentru toţi elevii din Bucureşti, indiferent de…. note. Se va menţine, de asemenea, şi la pensionari şi vom introduce şi pentru însoţitorul pensionarului. Există un regulament în acest sens. Trebuie modificat regulamentul şi contractul de delegare, ceea ce se va face în următoarea şedinţă a Consiliului General.”, a precizat el, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a explicat că majorarea tarifelor la titlurile de călătorie nu poate fi luată în calcul în perioada următoare, întrucât trebuie să mai întâi să fie îmbunătățite condițiile de transport din București, să se circule la standarde europene.

„Tariful pe călătorie la transportul în comun de suprafaţă este cel mai mic din ţară, raportat la reţeaua de transport, dar nu s-a făcut nicio solicitare de majorare a tarifelor. Cu siguranţă se aşteaptă ca şi condiţiile să se îmbunătăţească. Când se va circula la standarde europene poate că atunci se va pune în discuţie şi o mărire de tarif, dar în momentul de faţă, nu.”, a mai precizat directorul general al STB.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Pică transferul la U Cluj!? Anunț de ultimă oră despre internaționalul român ofertat de ardeleni
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru o femeie, în județul Vaslui. Mașina în care se afla s-a izbit violent de un cap de pod
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte