OSCAR 2019. Ceremonia nu va avea prezentator, pentru prima oară după 30 de ani. Cine va decerna statuetele

OSCAR 2019. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie fără gazdă, pentru prima dată în 30 de ani, a confirmat marţi Academia Americană de Film.
Iulian Tudor
06 feb. 2019, 09:33
OSCAR 2019. Ceremonia nu va avea prezentator, pentru prima oară după 30 de ani. Cine va decerna statuetele

OSCAR 2019. Această decizie a fost luată după retragerea, la începutul lui decembrie, a actorului şi comediantului Kevin Hart ca urmare a unei polemici privind mesaje mai vechi republicate pe Twitter şi catalogate drept homofobe.

Producătorii au decis în mod înţelept să nu existe un prezentator şi să revină la formula cu celebrităţi care vor înmâna trofeele„, a explicat jurnaliştilor Karey Burke, preşedintele producţiilor ABC, canalul de televiziune care va difuza ceremonia. Academia Americană de Film, care organizează gala Oscar, a confirmat absenţa animatorului pentru cea de-a 91-a ediţie, fără alte precizări.

Pentru prima dată din 1989 nu va exista o gazdă care să ţină un discurs, să facă glume şi să asigure tranziţia între decernările statuetelor. Acest rol va reveni vedetelor care se vor succeda pe scenă pentru a prezenta fiecare dintre cele 24 de categorii.

Cu trei săptămâni înainte de gala premiilor Oscar de la Los Angeles, 13 vedete de cinema şi televiziune au fost anunţate luni ca prezentatori. Lista include vedete precum Daniel Craig, cunoscut pentru interpretarea faimosului agent 007, sau Brie Larson, care a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă cu rolul său din „Room” în 2016. În plus faţă de Craig şi Larson, ceilalţi prezentatori vor fi Awkwafina, Chris Evans, Tina Fey, Whoopi Goldberg, Jennifer Lopez, Amy Poehler, Maya Rudolph, Amandla Stenberg, Charlize Theron, Tessa Thompson şi Constance Wu.

OSCAR 2019. Pentru Karey Burke, această alegere va permite în special de a reda „ritmul” unui spectacol în scădere de audienţă şi de a-l menţine la o durată acceptabilă, de trei ore. Anul trecut, ceremonia a fost prea lungă, ajungând la aproape patru ore, şi a fost urmărită de doar 26,5 milioane de telespectatori, un scor „catastrofal”, conform profesioniştilor din industrie.

Unii dintre ei au estimat, de altfel, că absenţa unui prezentator unic este o de bun augur şi va permite acestei ceremonii să se reînnoiască.

OSCAR 2019. La începutul lui decembrie, la două zile după ce a fost anunţat că va fi gazdă a ceremoniei, Kevin Hart a renunţat după ce au apărut pe Twitter vechi mesaje în care actorul lua în derâdere homosexualii. Într-un videoclip publicat pe reţelele de socializare, actorul american în vârstă de 39 de ani a explicat că „a răspuns de mai multe ori cu privire la această problemă” şi că preferă să renunţe la acest rol. El a adăugat că „regretă cuvintele nedelicate” într-un mesaj adresat comunităţii LGBT.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu denunță „bătălia sondajelor”: „Sunt făcute la unul sau la altul în debara”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Au plecat într-o vacanță timp de 5 zile, iar când s-au întors acasă au avut un șoc. Ce a putut să facă un vecin familiei
Capital.ro
Reguli noi la bancomat. Cum se scot acum banii numerar la ATM. Românii trebuie să accepte schimbarea
Playtech.ro
Durere fără margini! Decizia luată de familiile celor doi logodnici morţi în maşină răsturnată în Argeş. Te cutremuri numai când auzi
Adevarul
Curse ilegale de cai în județul Olt. Poliția a intervenit cu luptători ai trupelor speciale. Ce sancțiuni au fost aplicate
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Rusia rescrie harta Europei. România, ținta directă
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Nuntă de coșmar în Râmnicu Vâlcea! Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-o mașină în care se afla o mireasă
Cancan.ro
Ștefania și Ștefan sunt tinerii logodiți care și-au pierdut viața în tragedia de pe Făgăraș. Urmau să se căsătorească 😢
iamsport.ro
Situație dezastruoasă: CFR nu a avut bani pentru avionul de Suedia, așa că Petrescu a achitat 80.000 de euro! Varga s-a împrumutat încă 100.000 de la un fost jucător pentru a plăti salariile, forțat de UEFA
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile pe 26 august, când Luna și Marte se întâlnesc
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!