Trotinetele electrice, pericol social. Au rănit peste 1.500 de persoane anul trecut, în SUA

Cel puţin 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri în urma accidentelor în timpul utilizării trotinetelor electrice, produse în Statele Unite de la sfârşitul anului 2017, când a început moda folosirii acestui mijloc de transport, relatează joi AFP, citând date furnizate de Consumer Reports, o asociaţie americană de protecţie a consumatorilor.
Iulian Tudor
07 feb. 2019, 08:59
Trotinetele electrice, pericol social. Au rănit peste 1.500 de persoane anul trecut, în SUA

Sursa citată, care publică o revistă despre problemele consumatorilor, precizează că aceste cifre, bazate pe statisticile oferite de spitale şi servicii ale poliţiei nu sunt complete şi nu includ patru decese având legătură cu trotinetele electrice, despre care presa americană a informat.

După contactarea a 110 spitale şi cinci servicii de urgenţă din 47 de oraşe americane unde se pot închiria trotinete electrice produse de cel puţin unul din cei doi mari producători, Bird şi Lime, Consumer Reports a numărat 1.542 de cazuri care au necesitat îngrijiri de urgenţă ca urmare a rănilor produse în timpul utilizării trotinetelor electrice. Consumer Reports afirmă că mulţi specialişti au estimat că aceste cifre sunt mult subevaluate, deoarece în rapoartele spitalelor, pompierilor sau ale poliţiei nu se precizează întotdeauna dacă victima se afla pe trotinetă. Astfel, mai mult de jumătate din serviciile contactate nu aveau informaţii detaliate despre acest tip de accidente. Nu există, de asemenea, posibilitatea de a calcula rata incidentelor în raport cu distanţa parcursă, ceea ce ar face posibilă compararea gradului de pericol reprezentat de utilizarea trotinetei electrice comparativ cu alte moduri de transport, cum ar fi bicicleta, de exemplu.

Trotinetele de închiriat cu ajutorul telefonului mobil au devenit o modalitate de transport foarte la modă în numeroase ţări. Utilizarea lor vine însă la pachet cu pericole atât pentru cei care utilizează carosabilul cât şi pentru cei care merg pe trotuare. Conform sursei citate, rănile cele mai frecvente sunt traumatismele craniene, fracturi de nas sau de antebraţ. Utilizatorii sunt încurajaţi de către companiile de încheiere să folosească căştile de protecţie, dar nu există un cadru legal obligatoriu.

Într-o declaraţie scrisă, directorul de securitate al companiei Bird, Paul White, a ţinut să precizeze că aceste cifre sunt scoase din context şi nu iau în considerare faptul că trotinetele electrice reduc traficul auto. În opinia sa „şofatul produce mai multe victime, aşa cum indică cei 6000 de pietoni care şi-au pierdut viaţa pe drumurile americane în 2017„.

În această săptămână, un student irlandez de 21 de ani, aflat în SUA în cadrul unui program de schimburi universitare, şi-a pierdut viaţa pe trotinetă, după ce a fost izbit de o maşină în Austin (Texas), conform informaţiilor furnizate de presa locală.

Companiile americane start-up Bird şi Lime s-au dezvoltat rapid atât în SUA cât şi pe pieţe externe. Pe piaţa americană, poziţii importante mai sunt deţinute şi de firmele de trotinete electrice Spin (Ford), Skip, dar şi de companiile de închiriere a maşinilor cu şofer Lyft sau Uber.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT