Jurnalist italian, dezvăluiri senzaţionale destre trecutul medicului fals care a şocat România

Noi dezvăluiri despre faptele penale ale lui Matteo Politi în Italia. Jurnalistul italian Alberto Zorzi, care s-a ocupat de cazul medicului impostor, a povestit în exclusivitate într-o corespondență pentru România TV cum a fost acesta descoperit și cum a scăpat de închisoare.
Filip Stan
09 feb. 2019, 05:32
Jurnalist italian, dezvăluiri senzaţionale destre trecutul medicului fals care a şocat România

„Matteo Politi s-a născut la Veneția, dar faptele penale le-a făcut la Verona, un oraș important, aflat la 50 de kilometri de Veneția. La Verona el s-a alăturat unei asociații de medici, prezentând documente false, și așa a început colaborarea cu mai multe clinici din zonă și din Brescia, un alt oraș din apropiere. Faptul că el nu avea studii medicale s-a aflat din întâmplare. Cea care l-a descoperit a fost o polițistă din Verona care a aflat despre el de la o prietenă care i-a fost pacientă și care s-a plâns că acesta i-a prescris un tratament care nu a avut niciun efect. Astfel a fost descoperit Politi de către poliția din Verona, care a aflat că a folosit numele unui medic cunoscut pentru a înșela clinicile. El a fost cercetat pentru două fapte: exercitare abuzivă a profesiei și furt de identitate. La proces, avocatul său a reușit să-l convingă să-și recunoască toate faptele și să facă o înțelegere cu procurorii pentru o pedeapsă de un an și jumătate. Această pedeapsă în Italia nu este cu executare, nicio pedeapsă sub doi ani nu prevede încarcerarea. 

După acest episod, Politi a început să circule prin Europa. A fost cu siguranță la Londra și apoi în România unde a repetat faptele. În 2010, când activa în Italia, el trăia cu o femeie din Verona și aveau un fiu împreună, dar această femeie a decis să-l părăsească după ce a aflat despre faptele lui. Acum, tatăl său, care trăiește în continuare aici, este disperat pentru că nu se aștepta ca fiul lui să repete greșelile”, a relatat jurnalistul italian. 

Italianul Matteo Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private fără avea studii de specialitate şi drept de liberă practică în România, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile.

Judecătorii de la Judecătoria sectorului 1 au decis joi seară ca Politi să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de înşelăciune şi de exercitarea fără drept a unei profesii.

Politi a fost reţinut miercuri, la Curtici, într-un tren cu destinaţia Budapesta.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, joi fiind audiat din nou şi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tot miercuri, avocatul său, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, a susţinut că diploma de absolvent al Universităţii de Medicină din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei.

„La acest moment, licenţa de absolvent de la Universitatea din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei”, a declarat avocatul său.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că va analiza în ce fel s-a făcut echivalarea studiilor italianului Matteo Politi, precizând însă că, dacă ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei, acest lucru nu înseamnă că bărbatul putea profesa. „Ministerul nu poate să dea intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma”, afirmă Andronescu.

Politi  a operat la clinici private din România, sub numele de Matthew Mode, fără a avea studii medicale, deşi conform CV-ului absolvise universităţi prestigioase, a scris Libertatea, care precizează că bărbatul, pe numele real Matteo Politi şi fost valet de parcare, nu avea nici avizul Colegiului Medicilor, care a sesizat Parchetul în acest caz. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat marţi că ministerul nu i-a echivalat diplomele de studii falsului medic şi că acestuia i s-a permis în mod ilegal să opereze.

Politi a primit cod de parafă de la Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală în 23 martie 2018, funcţionarul care i l-a eliberat fiind mutat disciplinar până la finalizarea anchetei interne, a anunţat DSP, care preciza că vor fi verificate toate codurile de parafă eliberate în 2018.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat la Europa FM că funcţionara Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti care i-a dat codul de parafă falsului chirurg Matteo Politi spune că a făcut-o „din milă”. De asemenea, conform ministrului, Politi avea şi asigurare de malpraxis. 

Conform Libertatea, în dosarul depus de avocata ;a care falsul medic spune că a apelat, Matteo Politi apare indicat, în limba sârbă, drept absolvent al Facultăţii de Medicină din Kosovo, scrisă în limba sârbă,  deşi în provincie este folosită limba albaneză, explicaţia fiind că facultatea a rămas sub administraţie sârbă şi se numeşte University of Priştina, chiar dacă sediul ei nu mai e în Priştina, actuala capitală a Republicii Kosovo. El ar fi studiat la Priştina în perioada 2007 – 2013.

Şefa DSP Bucureşti a declarat pentru Liberatea: „După ce a apărut în Libertatea, am controlat şi n-am înţeles nici noi nimic din diplomă, cum de funcţionarul a dat avizul!”.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu acest caz, pentru posibila încălcare a art. 34 şi a art. 52 din Constituţie, privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, respectiv dreptul persoanei vătămate, de o autoritate publică.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) a înfiinţat, joi, o linie telefonică directă pentru obţinerea de informaţii despre serviciile medicale acordate de Matteo Politi în clinici private din capitală. Numărul de telefon va fi valabil până în 15 februarie.

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix pe care îl recomandă MM Stoica pentru weekend: „E ceva deosebit!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
James Tolkan, celebrul actor din „Top Gun” și „Back to the Future”, a încetat din viață la 94 de ani
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj