Un bărbat din Gorj a fost reţinut la „păcănele”, după ce şi-a dat jos pantalonii în faţa paznicului

Un tânăr de 26 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce s-a comportat agresiv într-o casă de pariuri din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi a săvârşit acte de exhibiţionism în faţa agentului de pază, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, scrie Agerpres.
Iulian Tudor
11 feb. 2019, 13:23
Un bărbat din Gorj a fost reţinut la

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti s-au sesizat cu privire la faptul că un tânăr, de 26 de ani, din localitate, în timp ce se afla în incinta unei case de pariuri de pe raza oraşului, ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, prin comportamentul său agresiv. Totodată, tânărul ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, în prezenţa agentului de pază, al societăţii comerciale, în momentul când acesta a intervenit pentru restabilirea ordinii”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să-l vedeți director tehnic la o echipă!”. Ce va face Mircea Lucescu după retragerea de la echipa națională
Capital.ro
Premierul Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare: „Să se reducă situațiile în care te poți pensiona accelerat” (VIDEO)
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
A șters pe jos cu Hagi: ”Venirea lui la națională e ca și cum Olanda l-ar numi pe Cruyff! Șumudică e peste el, nimeni nu poate fi sub, ar fi un dezastru monumental pe bancă”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari în 2026. Ministerul Muncii anunță procedura
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj