Rusia va deţine curând arme aducătoare de Apocalipsă. Vor crea tsunami-uri masive, care contaminează radioactiv

Presa din Rusia transmite că forţele armate vor primi, în curând, peste 30 de super-torpile înarmate cu focoase termonucleare.
Filip Stan
11 feb. 2019, 14:37
Rusia va deţine curând arme aducătoare de Apocalipsă. Vor crea tsunami-uri masive, care contaminează radioactiv

Numită Poseidon, această torpilă rapidă va fi detonată în apropierea coastelor oraşelor inamice în caz de război.

Primele zvonuri despre această super-armă au apărut în 2015. Proiectul, cunoscut atunci sub numele de „Status-6 Ocean Multipurpose System” şi numit de americani „Kanyon”, a fost confirmată ulterior de surse din Pentagon.

Pe 27 noiembrie 2016 a fost detectat un test nuclear submarin efectuat de Rusia. O armă nucleară nouă şi foarte puternică, despre care Pentagonul nu a oferit detalii, a fost lansată atunci de pe un submarin rusesc într-o zonă geografică despre care nu s-au oferit detalii.

Drona are scopul de a crea un tsunami masiv, care contaminează radioactiv, cu cobalt-60, coasta pe care ajunge. Arma poate fi transportată de două noi submarine ruseşti, numite Project 09852 Belgorod (din clasa de mari dimensiuni Oscar) şi Project 09851 Habarovsk, lansate la apă în 2012, respectiv 2014. Habarovsk este un model misterios, despre care se ştie că poate transporta şase vehicule submarine „speciale”. Drona Poseidon seamănă, la formă, cu un submarin. Este posibil ca arma să fie bazată pe platforma Surrogat. Acesta este un submarin autonom prezentat de Rusia, care poate fi folosit în misiuni de spionaj sau pentru a imita orice alt model de submarin. Drona va putea fi folosită pentru a păcăli submarinele de atac ale NATO, care, în vreme de război, ar avea rolul de a vâna clasele mai mari ruseşti de submarine, care transportă rachete balistice.

Potrivit unor zvonuri, Rusia consideră că Poseidon este o armă defensivă de ultimă instanţă şi nu o ia în calcul ca armă ofensivă.

Conform blogului militar Foxtrot Alpha, detonarea unei astfel de torpile sub podul Golden Gate din San Francisco are potenţialul de a ucide şi răni peste o jumătate de milion de oameni. Mai mult, norul de radiaţie produs ar ajunge spre nord până în statul Nevada. Se pare că două ţinte deja selectate pentru aceste drone sunt bazele navale Kitsap (din Washington, coasta estică) şi Kings Bay (Georgia, coasta vestică), unde au bazele flotele de submarine balistice americane.

Deşi această armă pare impresionantă, ea nu este mai periculoasă decât actualele rachete intercontinentale. Spre deosebire de dronă, acestea pot atinge ţintele în câteva minute. Poseidon are nevoie de mai mult timp pentru a-şi atinge ţinta (poate chiar zile), dar are avantajul că este mai greu de contracarat de sistemele de apărare existente.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Simona Sensual, chemată la parchet! Ce i s-a întâmplat fostei asistente TV
Fanatik.ro
Andreea Anița, răpusă chiar de ziua mamei sale. Dezvăluiri tulburătoare: a aflat că luase o bacterie din spital în ziua când s-au strâns 2,3 milioane $ pentru boala ei
Capital.ro
Nu se va mai achita impozit pentru aceste autovehicule. Românii care ar putea beneficia și de sprijin financiar: Sunt justificate aceste demersuri
Playtech.ro
Ce înseamnă ayatollah? Titlul este adesea confundat cu puterea politică din Iran
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Fiica lui Ion Țiriac nu s-a speriat de rachetele iraniene căzute în Dubai. Ioana Țiriac a postat chiar dintr-o zonă afectată
MediaFlux
Ce limbă vorbesc copiii Nicoletei Luciu: „Singura care vorbește română sunt eu”
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj