USR: Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice a ajuns la CCR, după peste 100 de zile de întârziere

Semnăturile iniţiativei civice Fără Penali în funcţii publice au ajuns la Curtea Constituţională a României, după peste 100 de zile de întârziere, iar potrivit legii, judecătorii CCR au la dispoziţie 60 de zile calendaristice pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii textului propus, informează USR prin intermediul unui comunicat.
Filip Stan
12 feb. 2019, 17:05
USR: Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice a ajuns la CCR, după peste 100 de zile de întârziere

„După aproape cinci luni de tergiversări, Camera Deputaţilor a predat Curţii Constituţionale listele semnate de cei peste un milion de români care susţin iniţiativa cetăţenească Fără Penali în funcţii publice. Nota informativă prin care secretarul general a comunicat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor un număr fals al semnăturilor m-a determinat să asist la întocmirea procesului-verbal de predare-primire, pentru a mă asigura că nu lipseşte absolut nicio semnătură. Nu credeam că va fi nevoie, dar în aceste condiţii nu ne-am putut baza pe buna credinţă a persoanelor implicate. Astăzi însă am reuşit să bifăm încă un pas care să ducă iniţiativa mai aproape de declanşarea referendumului”, a precizat preşedintele grupului de iniţiativă, avocatul Mihai Badea.

USR a menţionat că „la comanda politică a lui Liviu Dragnea”, angajaţii Secretariatului General au trecut în nota informativă care urma să fie trimisă Curţii Constituţionale un număr de 591.097 de semnături, deşi USR a depus în Parlament 931.249 semnături, dintre care 825.624 validate de primării.

„Cei de la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor s-au gândit, în disperarea lui Liviu Dragnea, să inventeze o cifră mincinoasă, omiţând că au fost depuse peste 820.000 de semnături validate deja de primari. Practic, au încercat să creeze o cifră de 500.000, de care să se poată agăţa Rădulescu, Iordache şi ceilalţi acoliţi ai lui Dragnea pentru a arunca în derizoriu iniţiativa semnată de un milion de cetăţeni. Este o acţiune jenantă şi disperată a politicienilor cu probleme penale. Este un fals ordinar tipic PSD”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

Conform USR, PSD „a încercat să decredibilizeze iniţiativa sub acuzaţii mincinoase, care vor fi demontate” de numărătoarea de la CCR. Potrivit aceleiaşi surse, pentru „a contracara campania de dezinformare”, a fost lansat un formular de susţinere a iniţiativei Fără Penali, pe care oamenii îl pot semna online şi îl pot distribui pe reţele de socializare. Toţi cei care intră pe siteul amsemnat.farapenali.ro, indiferent dacă au semnat sau nu, pot susţine online iniţiativa.

După pronunţarea CCR, iniţiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii şi vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum şi vot majoritar, reiese din comunicat.

Iniţiativa Fără Penali în funcţii publice propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT