O şefă de Inspectorat Şcolar şi trei profesori, vacanţa în Tanzania pe banii elevilor. „A fost o experienţă de neuitat”

Maria Ştefănie, şefa Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, Sorin Demeter, directorul Colegiului „Transilvania” din Deva, o profesoară şi o angajată a IŞJ Hunedoara au petrecut o vacanță de vis în Tanzania, sub pretextul unui proiect în domeniul educaţiei, informează Adevărul.
Filip Stan
12 feb. 2019, 17:42
O şefă de Inspectorat Şcolar şi trei profesori, vacanţa în Tanzania pe banii elevilor.

„O parte din cheltuieli au fost suportate din fondurile Colegiului, respectiv cele de transport, iar o parte din banii noştri”, a susţinut Sorin Demeter.

Transportul asigurat de colegiu ar fi costat 700 de euro. „În perioada 1 – 9 februarie 2019 o delegaţie formată din patru membri a efectuat o vizită oficială în Regatul Unit al Tanzaniei. Am vizitat următoarele instituţii: VETA – Vocational Educational and Training Authority, Unique Academy, Halisi Secondary School şi Mwenge Local Vocational Centers. De asemenea, am participat la o întălnire cu reprezentanţii Organizaţiei Ruuner Yetu, regiunea Mbeya, district Rungwe, care se implică în multe acţiuni de caritate şi de voluntariat. A fost o experienţă unică, de neuitat, o adevărată lecţie de viaţă! Oamenii din Tanzania sunt buni, ospitalieri, credincioşi şi foarte respectuoşi. Am fost impresionaţi foarte mult de respectul pe care copii şi tinerii îl au faţă de părinţii lor şi faţă de persoanele în vârstă: Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”, a informat reprezentanta Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Prima colosală câștigată de jucătorii Craiovei după calificarea în grupele europene. Ce sumă uriașă le poate intra în buzunare
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat