Peste trei kilograme de cannabis, descoperite în rucsacul unui tânăr care se afla într-un autocar ce venea din Grecia

Poliţişti din Giurgiu au descoperit aproximativ 3,5 kilograme de cannabis la un tânăr ce se deplasa cu un autocar, pe ruta Grecia – România. Tânărul, domiciliat în Dâmboviţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar drogurile au fost confiscate.
Iulian Tudor
13 feb. 2019, 09:23
Peste trei kilograme de cannabis, descoperite în rucsacul unui tânăr care se afla într-un autocar ce venea din Grecia

„În urma controlului efectuat în Punctul de Trecere al Frontierei Ruse – Giurgiu, sub un scaun, poliţiştii au descoperit un rucsac neagru, în interiorul căruia se aflau trei pachete ce conţineau 3,5 kilograme de fragmente vegetale de culoare verde-olive, susceptibile a fi cannabis. Din investigaţii a rezultat că rucsacul ar fi aparţinut unui tânăr, de 24 de ani, din localitatea Braniştea, judeţul Dâmboviţa, pasager al autocarului”, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Întreaga cantitate de substanţă vegetală a fost ridicată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Poliţiei Române. Rezultatele au indicat că substanţa în cauză este cannabis.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc.

Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentat Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fosta iubită a unui celebru fotbalist va fi concurentă la Insula Iubirii. Cum se descrie frumoasa vedetă
Capital.ro
Doliu fără margini: a murit Marea Doamnă a televiziunii din România. Sanda Țăranu avea 87 de ani
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți