Renate Weber, despre şefia Parchetului European pentru care concurează Kovesi: E o funcţie care se joacă politic

Europarlamentarul Renate Weber a declarat, sâmbătă, că va fi prezentă la Bruxelles la audierea Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror şef european, subliniind că aceasta este doar o etapă, decizia finală urmând să se ia în Consiliul UE.
Alina Costache
16 feb. 2019, 18:19
Renate Weber, despre şefia Parchetului European pentru care concurează Kovesi: E o funcţie care se joacă politic

”Eu o să mă duc şi o să fiu prezentă, comisiile fac o audiere, votul acolo e o chestiune absolut relativă, nu se numără voturile şi în funcţie de asta… Procedura este asemănătoare cu cea de la numirea comisarilor. Nu comisiile acestea două au cuvântul final, ele doar fac o analiză, evaluează şi pot da un vot care să fie de acceptare sau de respingere, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul unor comisari europeni când a fost dat un vot de respingere şi au trebuit ţările să nominalizeze alţi candidaţi de comisari. Dar, dincolo de asta, mai este o etapă şi Consiliul este cel care trebuie să se pronunţe prin vot. O asemenea funcţie este o funcţie care se joacă politic. Trebuie să ai oameni de specialitate, clar, dar evident este o negociere politică”, a precizat Renate Weber, într-o conferinţă de presă la Sinaia.

Conform europarlamentarului, firesc este din partea Comisiei Europene să aştepte să vadă cum se soluţionează lucrurile în România în cazul Kovesi.

”Nu uitaţi că, practic, a apărut pe agendă când noi terminasem sesiunea de la Strasbourg, dar, în general, pot să vă spun că toată lumea funcţionează deja în modul de campanie, se apropie alegerile şi nimeni nu mai vede altceva. Dacă aţi fost atenţi la formularea purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, eu am înţeles-o, cred că aşa e şi firesc, Comisia aşteaptă să vadă cum anume se soluţionează lucrurile în România, pentru că nu poţi să intervii atunci când este vorba de o investigaţie în curs, de vreme ce susţii justiţia independentă atât în ceea ce îi priveşte pe procurori, cât şi pe judecători, atunci trebuie să laşi lucrurile să se desfăşoare de acord cu legea”, a afirmat Renate Weber.

Legat de audierea Laurei Codruţa Kovesi în cele două comisii europene, Renate Weber a menţionat că ea va avea loc pe 26 februarie.

”În ceea ce priveşte audierea în Parlamentul European, ea este prevăzută în cele două comisii – LIBE (Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne – n.r.) şi de Control Bugetar – pentru data de 26, deci nu zilele acestea”, a mai spus Renate Weber.

Europarlamentarul Renate Weber a participat sâmbătă la Şcoala Politică de Iarnă a Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE), care a avut loc la Sinaia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 7,5%. Investitorii pot cumpăra titluri de stat în lei și euro în luna august
Playtech.ro
Cât au plătit niște români pentru trei feluri de mâncare și băuturi în Thassos. Factura care a stârnit dezbateri: „Nu putem compara prețurile”
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România