Petre Daea: Cei cu probleme nu vor primi banii deocamdată, pentru că sunt unele erori

Plata subvenţiilor este realizată în proporţie de 90%, iar în câteva zile se va termina şi teledetecţia, dar cei cu probleme nu vor primi deocamdată banii, deoarece sunt unele erori, a declarat luni ministrul Agriculturii, Petre Daea, la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.
Iulian Tudor
18 feb. 2019, 13:23
Petre Daea: Cei cu probleme nu vor primi banii deocamdată, pentru că sunt unele erori

„Suntem în proces de definitivare a subvenţiilor şi suntem 90% la zi. Mi-au pus câţiva primari întrebarea, pe bună dreptate: când pentru teledetecţie? În câteva zile se termină teledetecţia. Nu se vor primi bani deocamdată, pentru cei care au probleme, dat fiind faptul că sunt unele erori. Nu se primesc acum pentru sprijin cuplat la legumicultură, dat fiind faptul că trebuie să se depună până la 31 martie documentele respective şi când se va operaţionaliza desfăşurarea bugetului respectiv vor primi şi pentru ajutorul naţional tranzitoriu. În rest, sumele sunt în grafic iar pe 1 martie începem să depunem cererile la APIA”, a afirmat Daea, potrivit agerpres.ro.

El a arătat, din nou, că depunerea cererilor pentru 2019 se va încheia pe 15 mai.

„În 2017, ca să introducem acea ordine, am spus că închidem obloanele la APIA, în 2018 ca să introducem regula şi mai puternic am spus că ferecăm, sudăm uşile. Anul asta spun că suspendăm şi scările la APIA, pentru că până la data de 15 mai trebuie să depună cererile pentru a avea subvenţiile la timp”, a precizat ministrul Agriculturii.

Şeful MADR a menţionat că sunt în vistieria ţării 7,6 miliarde euro, pentru 2017-2018 şi o lună din anul acesta.

„Plăţile directe ca fonduri luate de la Uniunea Europeană în 2017 au fost 99,9%, în 2018, 99,81%. Anul acesta am adus de la Uniunea Europeană, prin grija Guvernului, în primul rând, pentru că a alocat sumele necesare de la buget pentru ca lucrurile să funcţioneze, până la această dată sunt în România, în vistieria ţării, 7,6 miliarde euro 2017-2018 şi, evident, o lună şi din anul acesta”, a spus Daea.

Pe de altă parte, ministrul a subliniat că în 2019 vor continua programele deja demarate, dar vor fi şi altele noi. Astfel, alături de programele pentru tomate, lână, irigaţii, combaterea grindinei, Mangaliţa şi Bazna vor apărea programe noi, precum „reproducţia la suine, reproducţia în sectorul avicol, susţinerea usturoiului, ca să putem să rezolvăm problema acestui produs pe piaţa românească”.

„Vom continua cu celelalte în pachetul acesta al Legii muntelui. Este pentru prima dată în România, şi aceasta s-a datorat voinţei politice şi angajării Guvernului, când o să avem o lege cum se cuvine pentru munte şi încă 6 legi adiacente. Această zonă a fost uitată de-a lungul vremii. Există cadrul legislativ pe care îl utilizăm pentru a pune în mişcare programele specifice în această zonă”, a mai afirmat Daea.

Ministrul Agriculturii a subliniat faptul că în domeniul agricol, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului UE, au fost încheiate dosarele programate.

„Doamna prim ministru a spus câteva lucruri foarte importante privind politica agricolă comună şi o parte dintre dumneavoastră aţi reţinut că nu ne abatem de la ce am stabilit. Şi pentru că am stabilit lucrurile cum se cuvine şi acest Guvern lucrează temeinic şi cu rezultate, vreau să vă informez că în domeniul agricol am încheiat dosarele pe care ni le-am programat, ba, dimpotrivă, în loc de patru am încheiat nouă. Aşa că toţi care se gândeau şi puneau semnul de întrebare privind activitatea Guvernului azi pot să vadă în graficul de desfăşurare al activităţii la Uniunea Europeană stadiul în care ne aflăm.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj FANATIK / Inscop
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai