Dezbaterea CCR pe legea pensiilor 2019, amânată pentru 13 martie

Curtea Constituţională a României avea pe ordinea de zi sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii. 
Filip Stan
27 feb. 2019, 04:12
Dezbaterea CCR pe legea pensiilor 2019, amânată pentru 13 martie

UPDATE: CCR a decis amânarea dezbaterii pentru 13 martie.

Potrivit sesizării, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii.

PNL şi USR mai susţin că prin lege este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

Conform semnatarilor sesizării, este instituită şi o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard.

„Dispoziţia criticată prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cuprinsă în dispoziţiile art. 25 alin .(1) din Legea privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor la data de 20 decembrie 2018, este următoarea: ‘contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal’. Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituţia care verifică corectitudinea şi îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăţilor pentru contribuţiile reţinute de la angajat, de către angajator, este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, se menţionează în textul sesizării la CCR.

Semnatarii mai susţin că, „practic, salariatul, titular al dreptului la pensie, nu are nicio obligaţie de colectare fiscală, sarcina de efectuare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale revenind angajatorului, în consecinţă, efectuarea plăţii acestor contribuţii de asigurări sociale nu poate fi o condiţie în naşterea şi exerciţiul dreptului constituţional la pensie”.

„Impunerea unei noi condiţii de validitate a dreptului la pensie, în afara celor existente în legea în vigoare, respectiv îndeplinirea unui stagiu de cotizare minim şi împlinirea vârstei de pensionare, constituie o încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie care prevede că ‘în România supremaţia Constituţiei şi respectarea legii sunt obligatorii’. În temeiul acestei norme cu caracter de principiu deducem că orice reglementare adoptă Parlamentul României, în aplicarea marjei sale de apreciere, în domeniul sistemului public de pensii, trebuie să respecte dispoziţiile legale aflate în vigoare în care includem cele două condiţii menţionate, respectiv îndeplinirea unui stagiu minim de cotizare şi împlinirea vârstei de pensionare. Introducerea unui criteriu suplimentar, referitor la obligativitatea salariatului, titular al dreptului la pensie, să îndeplinească o condiţie care nu depinde de voinţa sa, respectiv aceea de a realiza plata efectivă a contribuţiilor sociale, sarcină care potrivit legii revine angajatorului, constituie, pe lângă cauza sa imorală, o încălcare flagrantă a dreptului fundamental la pensie”, au argumentat semnatarii sesizării.

Ei au adăugat că, „prin urmare, cei care au obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti contribuţiile de asigurări sociale sunt plătitorii de venituri, angajatorii, conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, şi nu salariatul, titular al dreptului la pensie”.

De asemenea, PNL şi USR consideră că şi art. 63 lit. a) din Legea privind sistemul public de pensii este neconstituţională deoarece contravine art. 47 alin. (2) din Constituţie privind dreptul la pensie.

„Conform textului de lege criticat, una dintre condiţiile pe care persoanele îndreptăţite trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ pentru a beneficia de pensia de invaliditate este aceea ca la data solicitării pensiei de invaliditate să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani, celelalte fiind să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare şi să aibă capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente şi boli, cu sau fără legătură cu munca. (…) În speţă, prin condiţionarea acordării dreptului la pensia de invaliditate de realizarea stagiului minim de cotizare de 15 ani se poate ajunge la situaţia discriminatorie în care o persoană care şi-a pierdut capacitatea de muncă cu o lună înaintea îndeplinirii acestei condiţii, din motive ce nu-i sunt imputabile, să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate şi nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare”, consideră semnatarii. 

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
”O să te duci după fratele tău!” Sora lui Mario Berinde, adolescentul ucis la Cenei, amenințată cu moartea după arestarea criminalilor. Avocat: ”Profund afectată”
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Circulația pe banda specială de autobuz se lasă cu amendă de 1.600 de lei în România. Avertismentul STB pentru șoferii neatenți
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul internațional, atac direct la Radu Banciu: ”Nu salută! E un mitocan desăvârșit”
MediaFlux
Ajutoare pentru pensionari, copii și mame. Ministrul Muncii, Florin Manole anunță cele trei pachete de sprijin
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil