Modificări substanţiale la LEGEA PENSIILOR. Ce păţesc actualii pensionari şi la ce vârstă vei putea ieşi la pensie

Noua formulă pentru Legea pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților. Față de forma inițială, aceasta prezintă câteva amendamente ce vizează anumite categorii de pensii.
Iulian Tudor
01 mart. 2019, 10:30
Modificări substanţiale la LEGEA PENSIILOR. Ce păţesc actualii pensionari şi la ce vârstă vei putea ieşi la pensie

Noua Lege a pensiilor a trecut de Senat și a ajuns în Camera Deputaților, acolo unde va primi votul final, aceasta fiind adoptată cu câteva amendamente față de forma inițială, scrie legestart.ro. Noile amendamente vizează formula de calcul, dar şi vârsta de pensionare.

Unul dintre acestea prevede că „în sistemul public de pensii este considerată perioadă asimilată cea în care asiguratul a beneficiat, începând cu 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani”.

Citeşte şi Anunţ important despre pensii. Ce se întâmplă cu pensionarea la limită de vîrstă şi cea anticipată. Avem datele oficiale

Au fost aduse modificări și la pensia de urmaș, în locul sintagmei „pensionatul urmaș” fiind acum „copilul beneficiar al pensiei de urmaș”.

„În sistemul public de pensii plata indemnizației/pensiei pentru însoțitor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cazuri: copilul beneficiar al pensiei de urmaș, prevăzut la art. 75 lit a), care a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor”.

Proiectul de lege precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazurile în care, în urma recalculării conform noilor condiții, ar rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată.

În plus, potrivit noii legi, vârsta standard de pensionare, stagiul minim sau stagiul complet de cotizare nu se modifică în niciun fel. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați şi de 63 de ani pentru femei.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România