Opoziţia se uneşte împotriva PSD. Alianţa USR-PLUS anunţă negocieri cu PNL

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, sâmbătă, că Alianţa 2020 USR PLUS va continua după alegerile europarlamentare, vizând preluarea guvernării în 2020, iar la alegerile locale va avea candidaţi proprii în municipii şi oraşe. La Bucureşti, a adăugat el, este posibilă o colaborare cu PNL pentru "a scoate" Capitala de sub domnia" Gabrielei Firea".
Ionela Marcu
09 mart. 2019, 11:19
Opoziţia se uneşte împotriva PSD. Alianţa USR-PLUS anunţă negocieri cu PNL

Întrebat într-o conferinţă de presă despre colaborarea cu PNL, având în vedere că la Arad aceasta nu există, iar filiala judeţeană USR face opoziţie faţă de administraţia PNL, Barna a răspuns că filialele locale au autonomie privind colaborarea cu alte partide, însă la alegerile locale se poate opta pentru o colaborare cu PNL pentru Primăria Capitalei.

„Este posibil ca la Bucureşti să trebuiască să existe o colaborare (cu PNL – n.r.) pentru a reuşi să scoatem Bucureştiul de sub domnia doamnei Firea, însă sunt multe alte municipii şi oraşe din România, între care şi Aradul, Timişoara, Braşovul, unde vom avea candidaţi independent de poziţia PNL (…) În USR există un principiu destul de puternic, acela al autonomiei filialelor locale. Evident că fiecare decizie va fi luată în discuţie cu fiecare filială în parte, nu va exista o strategie naţională, în afară de această alianţă (USR PLUS – n.r.) care îşi propune să meargă şi după aceste alegeri europarlamentare”, a spus Barna.

Cu privire la alegerile generale de anul viitor, liderul USR a spus că Alianţa 2020 îşi propune să preia guvernarea.

„Încă din momentul în care am anunţat această alianţă electorală USR PLUS, am spus foarte clar şi eu şi Dacian Cioloş că obiectivul alianţei Alianţei 2020 sunt alegerile din 2020, alegerile parlamentare, în urma cărora suntem convinşi că Alianţa USR PLUS va guverna România”, a spus Dan Barna.

Întrebat de o eventuală fuziune USR – PLUS, Barna a declarat că „deocamdată obiectivul principal sunt alegerile europarlamentare”.

„După rezultatul acestor alegeri europarlamentare, vom vedea, în funcţie şi de câtă încredere va avea România în această alternativă pe care o propunem, vom vedea care sunt paşii următori”, a completat liderul USR.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Primele impresii după debutul lui Denis Drăguș la FCSB! ”La un milion salariu, nu ai voie să fii timorat”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte