Parlamentul European vrea să impună Moscovei sancţiuni suplimentare

Membrii Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat marţi o rezoluţie ce prevede că Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă impunerii de sancţiuni suplimentare în cazul în care Rusia continuă să încalce dreptul internaţional, relevă un comunicat al biroului de presă al PE.
Iulian Tudor
12 mart. 2019, 18:24
Parlamentul European vrea să impună Moscovei sancţiuni suplimentare

Rezoluţia, elaborată de eurodeputata letonă Sandra Kalniete (PPE) şi adoptată cu 402 voturi pentru, 163 împotrivă şi 89 abţineri, evaluează situaţia actuală a relaţiilor politice între UE şi Rusia.”Timpul limbajului frumos şi diplomatic a trecut. Există foarte puţine şanse de cooperare atâta timp cât Rusia continuă să ocupe părţi ale Ucrainei şi să atace alte state europene”, a declarat raportoarea Sandra Kalniete.

Eurodeputaţii au remarcat că începând cu anul 2015 au apărut noi tensiuni între UE şi Rusia, printre care intervenţiile Rusiei în Siria, imixtiunea acesteia în ţări precum Libia şi Republica Centrafricană şi acţiuni agresive continue în Ucraina. Ei au menţionat, de asemenea, sprijinul Rusiei pentru partide anti-UE şi mişcări de extremă dreapta, amestecul în procesele electorale şi încălcarea drepturilor omului pe propriul teritoriu, potrivit Agerpres.

Având în vedere aceste încălcări ale dreptului internaţional, eurodeputaţii subliniază faptul ca UE trebuie să fie pregătită să adopte sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, mai ales cele adresate anumitor persoane. Sancţiunile trebuie să fie proporţionale cu ameninţările reprezentate de Rusia, mai este menţionat în text. În decembrie anul trecut, Consiliul a prelungit sancţiunile economice până la 31 iulie 2019.

Rezoluţia PE recomandă revizuirea actualului Acord de parteneriat şi cooperare de către UE şi limitarea cooperării cu Rusia la domenii de interes comun. Provocări globale precum schimbările climatice, securitatea energetică, digitalizarea, inteligenţa artificială şi lupta împotriva terorismului solicită o implicare selectivă, în opinia eurodeputaţilor. Relaţii mai apropiate vor fi posibile numai dacă Rusia implementează integral aşa-zisele acorduri de la Minsk privind sfârşitul războiului din Ucraina de est şi începe să respecte dreptul internaţional, este menţionat în text, potrivit Agerpres.

Eurodeputaţii condamnă campaniile de dezinformare şi atacurile cibernetice ale Rusiei, în scopul creşterii tensiunilor cu UE şi statele membre, iar Parlamentul European denunţă violarea spaţiului aerian şi apelor teritoriale ale statelor membre, în special în regiunea baltică. Această încălcare a regulilor internaţionale este o ameninţare la adresa vecinilor Rusiei din Marea Neagră, Marea Baltică şi din regiunile mediteraneene.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Pleacă Dan Șucu de la Rapid? Robert Niță, discurs manifest: „Nu va plăti la infinit mediocritatea! Doamne fereşte, să nu-şi piardă entuziasmul…”
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Accesul în propria locuință este limitat prin lege. Se cere acordul în aceste cazuri
Playtech.ro
Topul județelor cu cea mai scumpă apă din România. Bucureștiul, printre cele mai ieftine, cine plătește facturi duble
Adevarul
Surpriză de la ANAF - Introduce Inteligența Artificială pentru controale. Experții avertizează: „Apar halucinații, riscul de erori e uriaș”
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Câți bani a primit câștigătoarea Eurovision 2026! România a încheiat concursul pe locul 3
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Magda Catone și noul iubit! Cu cine își împarte viața cunoscuta actriță FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi