Polonia vrea să deschidă o bază militară americană pe teritoriul său

Polonia va continua să insiste încă un an pentru deschiderea pe teritoriul său a unei baze militare americane permanente, a declarat joi ministrul de externe Jacek Czaputowicz, citat de Xinhua.
Filip Stan
14 mart. 2019, 17:07
Polonia vrea să deschidă o bază militară americană pe teritoriul său

Într-un discurs în Seim (camera inferioară a parlamentului de la Varşovia), în prezenţa preşedintelui şi a premierului, ministrul a afirmat că „aspiraţia Poloniei de a deveni centrul prezenţei militare a NATO şi a SUA în regiune este realistă”, iar „întărirea prezenţei militare a NATO pe flancul estic al alianţei nord-atlantice, care include în special cooperarea militară între Polonia şi SUA, rămâne prioritatea noastră”.

În prezent, în Polonia sunt staţionaţi, în cadrul unei forţe NATO asigurate prin rotaţie de ţările membre, 4500 de militari americani, inclusiv într-o brigadă cu efective de 3500 de militari la frontiera cu Germania şi într-un grup sub comandă americană în nord-est, din care fac parte şi trupe britanice, croate şi române, potrivit Agerpres.

Polonia s-a oferit deja să contribuie cu două miliarde de dolari la costurile unei baze militare americane. Miercuri, subiectul a fost discutat la Varşovia de oficialităţi poloneze în domeniul apărării cu subsecretarul pentru politici din Departamentul Apărării al Statelor Unite, John Rood.

O sursă apropiată de negocierile cu Pentagonul a declarat portalului Defense One din SUA că este vorba „mai degrabă de un angajament pe termen lung privind tipul de prezenţă deja existentă în Polonia decât de o bază americană nouă, cum cred unii”, potrivit Agerpres.

Generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forţelor NATO din Europa, a declarat Comisiei pentru Serviciile Armate a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA că o „combinaţie” de forţe permanente şi prin rotaţie ar fi ideală în Polonia. El a adăugat, conform Defense One, că şi un stat-major permanent ar putea juca un rol în gestionarea fluxului de trupe şi stabilirea de legături cu aliaţii din regiune.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte