Theodor Paleologu: Cei care spun că învăţământul de dinainte de 1989 era grozav mint sau nu ştiu ce vorbesc

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu critică învăţământul românesc pentru faptul că pune accent pe memorare, la fel ca înainte de 1989, precum şi pentru faptul că nu încurajează autonomia intelectuală.
Iulian Tudor
24 mart. 2019, 11:13
Theodor Paleologu: Cei care spun că învăţământul de dinainte de 1989 era grozav mint sau nu ştiu ce vorbesc

Precizările au fost făcute duminică, la Târgul internaţional de universităţi – RIUF, în cadrul unei conferinţe despre studiile în Franţa ca experienţă interculturală.

„În România, eu nu eram premiant, pentru că aveam oroare de învăţământul românesc de dinainte de 1989. Cei care vă spun că era grozav mint sau nu ştiu ce spun. Era o închisoare şcoala românească. Aveam oroare de ea, iar în Franţa am simţit că înfloresc. Era o şcoală catolică, foarte strictă, foarte disciplinată. Însă am simţit, efectiv, că înfloresc, iar calităţile mele erau puse în valoare şi erau apreciate, ceea ce în România nu se întâmpla. Faptul că citeam filosofie, citeam istorie, că eram bun latinist era dintr-o dată un lucru pus în valoare”, a precizat fostul ministru al Culturii într-o discuţie cu tineri interesaţi de studii universitare în străinătate.

Paleologu a opinat că nici după 1989 şcoala românească nu s-a schimbat din acest punct de vedere, deoarece nu este încurajată autonomia intelectuală, ci memorarea.

„Eu cred că nu s-a schimbat (şcoala românească, n.r.), pentru că am văzut la nepoatele mele că învăţau pe de rost aceleaşi comentarii pe care le-am învăţat şi eu pe de rost înainte de 1989. Mai e o problemă: cred că şcoala românească nu încurajează autonomia intelectuală. Nu te învaţă să gândeşti cu mintea proprie. Să nu confundăm autonomia cu subiectivismul, cu ‘Domnule, asta e părerea mea!’. Nu! Argumenteaz-o! Nu vedeţi cât de greu le vine oamenilor să dialogheze în societatea românească? De unde vine asta? Din faptul că nu am învăţat în şcoală să argumentăm. După părerea mea, toate discuţiile despre educaţie sunt absolut sterile. Şi proiectul preşedintelui… Numai lucruri fără fond. Pentru că nimeni nu pune problema rostului învăţământului. La ce serveşte educaţia? Răspunsul este: să creeze persoane autonome. Autonome intelectual, moral, profesional. Autonomia este scopul educaţiei. Şi eu aş mai adăuga spiritul civic. La fel, absent cu desăvârşire din societatea românească”, a menţionat el.

Theodor Paleologu le-a mai povestit celor prezenţi că în momentul în care a ajuns în Franţa, la vârsta de 16 ani, a dat un test pentru echivalarea studiilor. A trecut testul respectiv, însă unul dintre corectori i-a scris pe lucrare că are o cultură şi idei remarcabile, însă îi lipseşte metoda în redactare.

„Şi e foarte important lucrul acesta, pentru că noi, în România, nu învăţăm să scriem ca lumea. Eu, mai târziu, am predat într-o universitate cu studenţi din foarte multe ţări şi puteam să recunosc pe neve un eseu scris de un român. O peltea! Acesta e primul lucru pe care îl înveţi în Franţa, să scrii ca lumea, structurat, argumentat şi să îţi exprimi propriile idei într-un mod convingător. Este foarte important”, a explicat el.

Paleologu a subliniat că unul dintre plusurile învăţământului francez îl reprezintă „calitatea foarte bună” a profesorilor.

„Am avut profesori extraordinari şi în liceu, şi în classe prépa, şi la Sorbona, şi la École normale supérieure. Oameni foarte serioşi, foarte precişi în gândire şi cu o atenţie la detaliu extraordinară. Calitatea lecturii unui memoriu universitar, la asta mă gândesc. Profesori care chiar au citat ce am scris. Şi au înţeles, şi au notat, şi mi-au făcut sugestii. Le sunt foarte recunoscător acestor oameni. (…) În România, puţini sunt profesorii care chiar citesc ce scrieţi şi chiar îşi pun mintea să vă ajute să creşteţi intelectual. Studii în Franţa înseamnă să deprinzi o anumită rigoare intelectuală”, a spus el.

Peste 100 de universităţi din ţară şi din străinătate îşi prezintă programele de studiu (licenţă, masterat, doctorat) şi facilităţile de care pot beneficia cei interesaţi (burse, surse de finanţare, oportunităţi de angajare, consiliere educaţională şi vocaţională) în cadrul Romanian International University Fair (RIUF), eveniment organizat sâmbătă şi duminică la Sala Palatului din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, peste 15 universităţi şi instituţii educaţionale din Franţa vor fi prezente la această ediţie a RIUF.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Ce pasiune periculoasă are Ioana Țiriac, unica fiică a lui Ion Țiriac. Moștenitoarea imperiului Țiriac i-a uimit pe toți
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie