Ioan Becali, amintiri din puşcărie: „Nu am vrut să fiu cu pedofili şi traficanţi, am ţinut să am cu mine evazionişti, la fel ca mine”

Giovanni Becali (66 de ani) a fost invitat special la Digi Sport Matinal și nu a ocolit nici subiectul închisorii. Fostul impresar a povestit pe larg cum este viața în penitenciar.
Filip Stan
24 mart. 2019, 17:54
Ioan Becali, amintiri din puşcărie:

„Am mai spus, pușcăria e făcută pentru oameni, acolo nu o să găsim tigri, elefanți zebre. Stăm între oameni. Păi au fost prim-miniștri, ăla care a luat premiul Nobel pentru pace, sud-africanul. Acolo, ce crezi, că se moare? Singurul lucru la care am ținut a fost să nu fiu împreună cu pedofili, cu criminali, cu traficanți de droguri. Am ținut să am cu mine evazioniști, la fel ca mine, am avut lângă mine câțiva din clanul sportivilor, băieți care se antrenau.

Borcea și frate-miu au fost mereu cu mine. Aproape tot timpul, pentru că eu am rămas la Slobozia, ei au plecat la Poarta Albă, ne-am revăzut mai târziu. Acolo am scris și 3 cărți. O să vă aduc cărțile mele să le citiți. Aaaa, am luat niște informații de la Crăciunescu, legate de arbitraj, niște paragrafe, asta e altceva. Toate impresiile mele despre arbitraj pe perioada a 30 de ani. Și știam multe. Știți cooperativa, erau multe. Și eu toate astea le-am explicat acolo. La o carte am câștigat 30 de zile, deci în total am câștigat 90 de zile, cu 3 cărți”, a explicat Becali, în exclusivitate la Digi Sport Matinal.

Giovanni Becali a fost și coleg de celulă cu Cristi Borcea, care se află și acum la închisoare, din februarie 2019, după ce fusese eliberat pe 2 iulie 2018.

„Cu Borcea, da, vorbesc. El a rămas la sentința de 7 ani și 4 luni. Săptămâna viitoare Cristi Borcea intră în comisie. N-am fost la el, a fost soția lui, are 9 copii. Are 3 soții, care toate i-au rămas aproape. Cristi e unul dintre prietenii noștri. Penitența asta ne-a legat și mai mult, mi-e ca un frate. A avut operația aia, mai merge la spital și acum”, a spus Giovanni Becali.

Fostul impresar a ținut să explice și zvonurile conform cărora avea o celulă „de lux”, în care avea tot ce-și dorea.

„Am pus mâna și am adus var și o bidinea și am curățat toaleta aia turcească. Am pus pe niște băieți care nu aveau țigări și noi le dădeam. Sunt oameni săraci acolo”, a punctat Becali.

Întâmplare amuzantă cu Cristi Borcea la închisoare, povestită de Giovanni Becali

Pentru Giovanni Becali, viața în închisoare a avut și momente amuzante. Fostul impresar a povestit cum decurgea o zi normală, dar și o întâmplare care l-a avut protagonist pe fostul acționar de la Dinamo, Cristi Borcea.

„Ne trezeam pe la 7-7.30, era un apel, te sculai din pat, bună ziua. Aveam abonament la ziare, plăteam printr-o firmă de afară să bage Digi, televiziune pe 3 luni… Luai micul dejun, aveam pachet. Aveam magazin și puteam să cumpărăm de 1.000 de lei pe săptămână. Deci de 1.000 de lei puteai să trăiești bine în România. Deci erau 1.000 de euro pe lună, luam ce doream de la magazin. Mai luam o fasolă, o consevă, salate. Nu o duceam rău. Nu e o nenorocire, dar nu încurajăm pe alții să facă și să ajungă acolo. Mai găseai câte un polițist care era mândru de tresa lui, dar nu avea nicio șansă, nu-l băgam în seamă. Gândaci? Uite, acum, când e cald, ai plase, dar mai intră câte un gândac, zboară, îl prinzi frumos…

Problema e când ești în carantină, până în carantină, 21 de zile. La Slobozia, trebuie să stai în camera aia. Acolo, fiind o pușcărie veche, mai sunt șobolani care circulă. Dar știți de ce? Pentru că pușcăriașii aruncă la toaleta aia turcească resturile de mâncare. Dacă nu le arunci acolo, șobolanii nu vin. Sau vin, vizitează, bagă gura, văd că nu e nimic și pleacă mai departe. Ei se duc unde găsesc mâncare. Borcea, într-o seară, când s-a dus la toaletă, l-a chemat pe Victor: Victoraș, vino, că l-am văzut! S-a speriat și nu mai intra la toaletă și îl trimitea pe Victor. Până când am găsit o sticlă de plastic și am pus-o acolo, ca să nu mai iasă.

În cameră eram 7-8. Am fost și 3 și 4. De exemplu, la Jilava eram eu, Borcea și frate-miu. M-au vizitat mulți din fotbal, Dan Petrescu, Pițurcă, Stancu, Dragoș Grigore, mulți. Au venit doi prieteni din Bulgaria cu avion privat. Au lăsat avionul la Băneasa și au venit și vorbeam la geam. Telefon aveai dreptul o oră și 10 convorbiri. Într-o oră, dacă sunai de 10 ori a un minut, pe zi, se închidea. Dar dădeai un telefon, îl chemai pe nepotă-miu și el îmi dădea la telefon și pe alții. Și cu asta basta. Vorbeai cu 30″, a concluzionat Becali.

Pe 4 martie 2014, Giovanni Becali a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor. A fost apoi eliberat condiționat pe 14 septembrie 2016, dar s-a întors în închisoare după dosarul în care i-a dat mită judecătoarei Geanina Terceanu și a fost eliberat pe 2 mai 2018.

 

 

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
O tânără de 24 ani a aflat că are cancer la sân triplu pozitiv. Boala era deja în stadiul 2 când medicii i-au confirmat diagnosticul
Capital.ro
Adevărul despre taxa pe nuntă. Fiscul nu va taxa darul de nuntă! Ce va verifica ANAF
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei dacă îți lipsesc aceste obiecte din mașină. Codul Rutier este explicit despre triunghiuri, trusă sau stingător
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Tily Niculae a anunțat oficial divorțul de soțul ei! Actrița și Dragoș Popescu au avut o relație timp de 19 ani
Evz.ro
Autostrada Moldovei: Tronsonul strategic ce va fi deschis în 2025
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Guvernul a aprobat noi modificări la pilonului II de pensii. Cum vor putea retrage românii banii
Cancan.ro
Soțul criminal al Silvanei Dăogaru tocmai aflase că suferă de o boală teribilă. Ce s-a întâmplat cu el înainte să se sinucidă
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
Cutremur de 4,4 grade în România. Unde a avut loc seismul
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Motivul pentru care ar trebui să lași întotdeauna un pahar cu gura-n jos pe o bucată de hârtie în chiuvetă înainte de a pleca de acasă