Enoriaşii sunt şocaţi. Biserica a schimbat data la care se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. În ce zi va fi celebrat

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, cea a Sfântului Gheorghe, să nu mai fie celebrată pe 23 aprilie, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme, ci șase zile mai târziu, din motive... pastorale.
Iulian Tudor
29 mart. 2019, 10:30
Enoriaşii sunt şocaţi. Biserica a schimbat data la care se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. În ce zi va fi celebrat

Nu este pentru prima dată când sărbătoarea religioasă este mutată, iar explicația este una foarte simplă, scrie a1.ro. Pentru că în 2019, sărbătoarea unuia dintre cei mai importanți sfinți mucenici pică în Săptămâna Patimilor, care precede Paștele ortodox, Sfântul Sinod a decis mutarea acesteia pe 29 aprilie, a doua zi după Înviere.

Citeşte şi VACANŢĂ PRELUNGITĂ pentru bugetari. Guvernul a decis să lege zilele libere de Paşte şi 1 Mai

„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.

CINE A FOST SF. GHEORGHE

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) a fost un soldat roman de origine greacă și ofițer în Garda împăratului roman Dioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. În calitate de martir creștin, el a devenit mai târziu unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului și a fost în mod special venerat de cruciați. Sfântul Gheorghe este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Este considerat patron al multor țări, regiuni și orașe.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Donald Trump a interzis fanilor din încă două țări să intre în SUA pe durata Cupei Mondiale 2026. Ce alte națiuni au ajuns pe lista roșie
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Ce venituri urmărește ANAF cel mai atent. Când apare riscul unui control
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”