Tarom îşi mută zborurile zborurile de pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. Anunţul făcut de companie

Compania Tarom a anunțat că, începând din 7 aprilie, toate zborurile companiei către Istanbul vor ateriza și vor decola de pe noul aeroport din cel mai mare oraș turcesc.
Iulian Tudor
01 apr. 2019, 10:19
Tarom îşi mută zborurile zborurile de pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. Anunţul făcut de companie

Dragi pasageri, din 7 aprilie începem operarea pe noul aeroport din Istanbul, Istanbul (New) Airport, iar codul aeroportului va fi IST. Programul de zbor nu va fi afectat„, a anunțat compania Tarom, luni, pe contul său de Facebook.

Decizia vine ca urmare a faptului că aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, al cincilea ca mărime din Europa, îşi va închide porţile pentru zborurile de pasageri şi va transfera ştafeta către noul Istanbul Airport.

Noul aeroport a fost inaugurat în luna martie, la început pentru zboruri de probă, urmând ca tranziția tuturor zborurilor internaționale să se facă între 5 și 7 aprilie. Istanbul Airoport va avea iniţial două piste de aterizare, urmând ca din 2020 să i se adauge o a treia pistă. Încă de la început, instalaţiile noului aeroport vor avea capacitatea teoretică de a gestiona 80 de zboruri pe oră (40 de decolări şi 40 de aterizări), ceea ce va permite un număr de maxim 2.000 de zboruri pe zi, o cifră mult mai mare decât recordul de 1.500 de zboruri pe zi al actualului aeroport Ataturk. Dacă în prezent aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul este tranzitat de peste 60 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport aspiră să ajungă la 90 de milioane de pasageri în 2019 pentru ca în cursul unui deceniu să ajungă la o capacitate de 200 milioane de pasageri pe an.

Construcţia noului aeroport internaţional din Istanbul a început în 2015 pe un teren unde înainte era o mină deschisă de cărbune pe coasta Mării Negre, la aproximativ 35 kilometri nord-vest de centrul istoric al Istanbulului.

Oficial, aeroportul a fost inaugurat în data de 29 octombrie 2018, cu ocazia zilei naţionale, dar până acum a găzduit doar un număr redus de zboruri ale companiei Turkish Airlines.

Chiar dacă planurile vizează conectarea noului aeroport cu Istanbul via o linie de metrou, pentru moment sunt doar câteva linii de autobuz care au nevoie de aproximativ o oră pentru a face naveta între oraş şi noul aeroport.

Istanbul mai are un al treilea aeroport internaţional, Sabiha Gokcen, pe partea asiatică a oraşului, a cărui capacitate este mai mică decât cea a aeroportului Ataturk şi care va continua să opereze fără modificări.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Cel mai horror moment al carierei! Fostul jucător de la FCSB care nici nu voia să audă de Gabi Mureșan. „Nu vreau să-l văd”
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
ANM anunță furtuni puternice. Jumătate de țară intră sub cod galben, două județe sub cod portocaliu
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?