Ciclonul Idai a făcut peste 800 de morţi

Ciclonul Idai, care a devastat sud-estul Africii între 14 şi 15 martie, a provocat moartea a peste 800 de oameni în trei ţări, Mozambicul fiind statul cel mai afectat, cu aproape 600 de persoane decedate, relevă datele oficiale transmite marţi.
Iulian Tudor
02 apr. 2019, 09:19
Ciclonul Idai a făcut peste 800 de morţi

Autorităţile din Mozambic şi echipele de salvare au descoperit alte 80 de cadavre în centrul ţării, zona cea mai lovită de Idai, ceea ce ridică numărul morţilor la 598, după cum a indicat marţi Institutul Naţional de Gestionare a Dezastrelor (INGD).

Aceste noi victime, la care se adaugă decesele provocate de ciclon în ţara vecină Zimbabwe – 181 şi în Malawi (conform datelor ONU) – 59, fac ca numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma trecerii ciclonului tropical prin sud-estul Africii să treacă de 800, potriuvit Agerpres.

Peste 100.000 de case, 3.300 săli de clasă şi 54 de centre medicale au fost afectate de acest fenomen meteorologic, care a ajuns deasupra uscatului aproape de Beira, al doilea oraş ca mărime al Mozambicului, pe 14 martie, iar ziua următoare s-a deplasat spre Zimbabwe.

Totodată, luni, autorităţile sanitare mozambicane, citate de AFP, au anunţat că epidemia de holeră cu care se confruntă centrul Mozambicului, ca urmare a inundaţiilor provocate de trecerea ciclonului tropical Idai, a făcut prima victimă, în timp ce peste o mie de persoane sunt contaminate.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet