Asasinul lui Nipsey Hussle a fost arestat. Ce a scris rapper-ul pe Twitter, în ziua în care a fost omorât

Bărbatul suspectat că l-a împuşcat mortal pe rapperul nominalizat la Grammy Nipsey Hussle, în urma unei dispute personale, a fost arestat marţi într-o suburbie a oraşului american Los Angeles, la o zi după ce autorităţile i-au făcut public numele.
Filip Stan
03 apr. 2019, 06:44
Asasinul lui Nipsey Hussle a fost arestat. Ce a scris rapper-ul pe Twitter, în ziua în care a fost omorât

Nipsey Hussle, în vârstă de 33 de ani, pe numele real Ermias Asghedom, a fost împuşcat de mai multe ori, duminică după-amiază, în faţa magazinului său, Marathon Clothing, din sudul Los Angeles. Alte două persoane au fost rănite în urma împuşcăturilor, a precizat poliţia.

O persoană a sunat la poliţie marţi şi a declarat că l-a văzut pe suspectul numit de poliţie, Eric Holder, în comunitatea suburbană Bellflower, potrivit unui comunicat al Departamentului de Poliţie din Los Angeles.

Poliţiştii au descins la adresa indicată şi l-au arestat pe Holder, în vârstă de 29 de ani.

Discul de debut al lui Hussle, ”Victory Lap”, a fost nominalizat la categoria ”Cel mai bun album rap” la ediţia din acest a premiilor Grammy. Tragedia a avut ecouri în lumea divertismentului din Statele Unite, mai multe vedete publicând pe reţelele de socializare mesaje despre muzician.

În ziua în care a decedat, Hussle a scris pe contul său de Twitter: ”Să ai duşmani puternici este o binecuvântare”. Poliţia nu a oferit detalii despre disputa care ar fi condus la împuşcături.

Eric Holder, care este rezident în Los Angeles, este suspectat că s-a apropiat de Hussle şi de alţi doi bărbaţi şi i-a împuşcat. El a alergat apoi pe o alee şi a plecat cu o maşină condusă de o femeie, se arată în comunicatul poliţiei citat de Reuters. Autorităţile nu deţin informaţii care ar indica faptul că moartea lui Hussle ar avea legătură cu activitatea bandelor de stradă.

În ultimele săptămâni, în zona în care a fost omorât Hussle a fost înregistrată o creştere a numărului de cazuri de împuşcături, a declarat primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, în cadrul unei conferinţe de presă.

Câteva sute de persoane s-au adunat luni pentru a aduce un omagiu rapperului în apropierea locului în care a fost împuşcat. Din motive necunoscute, o busculadă s-a produs în timpul adunării iar cel puţin două persoane au fost grav rănite.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Cota colosală pe care o avea FC Voluntari la promovare în minutul 52 al partidei de la Sibiu, la 3-0 pentru FC Hermannstadt
Capital.ro
Chirie pentru proprietarii de teren. Banii pe care românii îi pot cere, dar statul probabil nu-i va plăti. Reguli dacă ai stâlpi sau o conductă pe teren
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Adevarul
O fată de 15 ani a fost omorâtă după ce a refuzat să se mărite cu un văr. Calvarul prin care a trecut adolescenta
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți