Efectele Brexitului: Mii de europeni, inclusiv ROMÂNI fără adăpost, riscă să aibă probleme după ieşirea Marii Britanii din UE

Data când britanicii se vor retrage din Uniunea Europeană nu e încă sigură, dar asociaţiile de caritate se tem că nicio amânare nu va fi suficientă pentru ca miile de homless să îşi pregătească actele şi să urmeze procedurile care le-ar putea permite să rămână legal în Regatul Unit.
Iulian Tudor
04 apr. 2019, 07:59
Efectele Brexitului: Mii de europeni, inclusiv ROMÂNI fără adăpost, riscă să aibă probleme după ieşirea Marii Britanii din UE

Mii de europeni fără adăpost din Regatul Unit riscă să aibă probleme şi mai mari după Brexit: ei ar putea fi închişi sau deportaţi, arată Fundaţia Thomson Reuters, organizaţia caritabilă a trustului media omonim.

„Toată lumea e îngrijorată de Brexit”, spune Piotr, un polonez în vârstă de 39 de ani, care trăieşte pe străzile oraşului Northampton din centrul Angliei. „Vreau să rămân în Anglia, pentru mine e o ţară fantastică şi problema (lipsei unei locuinţe) din momentul acesta e fiindcă n-am găsit de lucru”, a declarat el într-un interviu telefonic în care a preferat să nu-şi spună numele complet, potrivit Agerpres.

Familia lui Piotr se află în Polonia şi în Germania, iar el se simte „nefericit” pe străzi şi vrea să contribuie la societate. Potrivit celor comunicate Fundaţiei Thomson Reuters, mulţi prieteni de-ai săi din Lituania şi România s-au confruntat cu o ostilitate crescută după referendumul pentru Brexit din 2016, iar comunitatea sa este tot mai îngrijorată. Deşi îşi poate dovedi identitatea cu acte, spre deosebire de alţi homeless, Piotr se teme că va fi deportat. „Vreau să rămân legal în Anglia”, susţine el.

Un raport al firmei de consultanţă WPI Economics arată că persoanele fără adăpost cu cetăţenie europeană sunt un „grup cheie” care riscă să întâmpine noi dificultăţi. „Indiferent ce se întâmplă cu Brexit-ul, va fi o adevărată provocare pentru homeless”, arată unul din autorii raportului, Matthew Oakley, director al WPI Economics, potrivit Agerpres.

Nu există un consens privind numărul de persoane fără adăpost, dar o evaluare rapidă făcută de guvern arată că în fiecare noapte, pe străzile Angliei dorm aproximativ 1000 de cetăţeni din Uniunea Europeană, adică aproximativ unul din cinci homeless.

Termenul de 29 martie pentru Brexit a trecut şi nu se ştie când sau dacă Regatul Unit va ieşi din UE. Europenii intraţi în ţară înainte de această dată trebuie să solicite statutul de rezident, pentru care e nevoie de formalităţi şi acte de identitate, iar avocaţii arată că mulţi homeless nu au aşa ceva. În lipsa documentelor, migranţii riscă să rămână în condiţii ilegale şi nu vor avea acces la servicii medicale, pensii şi alte ajutoare sociale.

Raportul WPI arată că probabilitatea de a nu cunoaşte termenele-limită care se apropie, de a nu avea acces la internet sau de a se teme de contactul cu autorităţile este mai ridicată în cazul europenilor fără adăpost. „Oricine nu îşi poate legaliza statutul până la data-limită (…) ar putea fi arestat sau deportat”, afirmă Zoe Gardner, consilier politic în cadrul organizaţiei caritabile pentru asistenţă juridică JCWI, care susţine drepturile imigranţilor, potrivit Agerpres.

„Povestea homeless din UE în Regatul Unit ar trebui să fie un scandal naţional”, susţine Robin Burgess, directorul Hope Centre, o altă organizaţie de caritate din Anglia. „Fără îndoială, după un Brexit dur, vor urma deportări. Ştim că teama de deportare i-a făcut pe unii migranţi din UE să evite să se adreseze serviciilor, iar ca urmare nu au primit ajutor şi unii au murit”.

Potrivit lui Burgess, sute de cetăţeni europeni trăiesc într-o „mizerie inimaginabilă” şi se confruntă cu resentimente tot mai acute din partea localnicilor convinşi că locuinţele trebuie să fie rezervate pentru britanici, informează Agerpres.

Din 2017, în urma unui proces împotriva guvernului prin care s-a creat un precedent istoric, deportarea europenilor fără adăpost este considerată un abuz. Jean Demars, membru al echipei de avocaţi care a prezentat cazul respectiv în instanţă, spune că cetăţenii UE „sunt în continuare foarte suspicioşi şi preocupaţi că guvernul britanic (…) va găsi o modalitate de a-i deporta după Brexit”, potrivit Agerpres.

Guvernul afirmă că sentinţa Înaltei Curţi de Justiţie va rămâne valabilă şi după ieşirea din UE şi susţine că nu are un program împotriva imigranţilor. „Am spus întotdeauna clar că dorim să rămână cetăţenii UE”, a declarat Fundaţiei Thomson Reuters un purtător de cuvânt.

Un autobuz cu avocaţi specializaţi în imigraţie a făcut turul Londrei pentru a oferi asistenţă gratuită cetăţenilor europeni vulnerabili, inclusiv celor fără adăpost, iar Primarul Capitalei, Sadiq Khan, a acordat ajutoare financiare nerambursabile organizaţiilor de sprijin. Pe 29 martie s-a deschis complet programul guvernamental de stabilire a reşedinţei pentru UE, iar în primul weekend au fost depuse peste 50.000 de cereri, potrivit Agerpres.

Regatul Unit s-ar putea retrage din UE pe 22 mai, dacă parlamentul aprobă acordul propus de guvern. În caz contrar, britanicii trebuie să prezinte un alt plan până pe 12 aprilie, să accepte un Brexit fără acord, sau chiar să rămână în Uniunea Europeană.

Indiferent cum se va sfârşi povestea Brexit, europenii fără adăpost, ca Piotr – care recunoaşte că a fi homeless „nu e o viaţă” pentru el – speră să poată rămâne în Anglia. „Sper că toată lumea va rămâne”, adaugă el.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar