Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Internaţională a Romilor

Viorica Dăncilă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.
Filip Stan
07 apr. 2019, 16:06
Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Internaţională a Romilor

Viorica Dăncilă a arătat că această sărbătoare are o dublă semnificaţie – de bucurie, precum şi de omagiu adus romilor victime ale Holocaustului în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Dragi cetăţeni români de etnie romă, dragi romi de pretutindeni, vă transmit salutul meu cald şi gândul bun cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, o dată cu dublă semnificaţie: moment de mare bucurie dar, în acelaşi timp, de aducere aminte şi de omagiu adus romilor victime ale Holocaustului în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Este prilejul să reflectăm la contribuţia valoroasă pe care concetăţenii noştri de etnie romă au avut-o şi continuă să o aibă la dezvoltarea societăţii româneşti, să preţuim încă o dată zestrea valorilor culturale ale etniei rome, păstrată nealterată, şi să apreciem realizările extraordinare ale intelectualilor, artiştilor, activiştilor romi şi ale altor membri ai comunităţii. Ziua Internaţională a Romilor reprezintă, totodată, ocazia să reafirmăm determinarea noastră de a promova mai departe acţiunile de combatere a lipsei de toleranţă, a discriminării şi a rasismului, precum şi de susţinere a integrării sociale şi asigurarea unor servicii medicale şi de educaţie din ce în ce mai bune”, spune Viorica Dăncilă în mesaj, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Premierul subliniază că libertatea constituie fundamentul oricărei societăţi: „Relaţiile dintre noi trebuie să se bazeze pe solidaritate, acceptare, respect, principii de bază ale coeziunii sociale”.

Vioric Dăncilă precizează că România, ca membru al Uniunii Europene, dar şi ca ţară care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, va continua să promoveze şi să protejeze drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnie.

„Am convingerea că doar împreună, uniţi şi motivaţi de un viitor mai bun pe care cu toţii ni-l dorim, vom continua să facem paşi importanţi pentru respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor, minoritari şi majoritari, deopotrivă, pentru o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii României! La mulţi ani romilor din România şi de pretutindeni!”, conchide Viorica Dăncilă. 

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Primul transfer al Rapidului după succesul categoric cu Dinamo Kiev. „Are foarte multă forță”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Maia Sandu: Am așteptat mai multă implicare
Playtech.ro
Românii cu locuințe afectate de inundații sau furtuni pot cere despăgubiri. Unde trebuie anunțată paguba
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Decizia luată de Kopic în privința viitorului său, după ce a plecat de la Dinamo
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: „Europa de Est a îmbătrânit înainte să se îmbogățească”. Cum se mai pot salva sistemele de pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?