Autorităţile bulgare încearcă să oprească un flux de migranţi veniţi dinspre Grecia şi Turcia

Autorităţile bulgare iau măsurile necesare pentru a opri un posibil flux de migranţi dinspre Grecia şi Turcia, au asigurat luni miniştrii bulgari ai apărării şi de interne, pe fondul preocupărilor privind o presiune migratorie sporită în direcţia Bulgariei, transmit BTA şi Xinhua.
Iulian Tudor
08 apr. 2019, 14:41
Autorităţile bulgare încearcă să oprească un flux de migranţi veniţi dinspre Grecia şi Turcia

„În acest moment, putem spune că situaţia de la graniţele Bulgariei este normală, dar trebuie să ne întărim prezenţa”, a declarat ministrul de interne Mladen Marinov, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Sofia cu omologul său de la Apărare.

Potrivit lui Marinov, situaţia de la graniţe este monitorizată cu camere cu termoviziune şi dispozitive de vedere nocturnă, autorităţile bulgare sunt în contact cu partenerii specializaţi din ţările învecinate, patrulele poliţiei de frontieră au fost întărite şi în preajma frontierei au fost instalate unităţi ale jandarmeriei.

La rândul său, ministrul Apărării, vicepremierul Krasimir Karakaceanov, a afirmat că la solicitarea ministrului de interne ministerul său este gata să desfăşoare la graniţe 3000 de trupe cu echipamentele aferente, dintre care 1200 în interval de 24 de ore, precizând că nu va fi vorba de tancuri sau blindate.

„Vom face tot ce este necesar, iar dacă cineva intenţionează să provoace Bulgaria din exterior, noi am luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest lucru”, a subliniat ministrul apărării.

Potrivit biroului de presă al guvernului de la Sofia, premierul Boiko Borisov a declarat după o reuniune a consiliului de miniştri că „graniţa cu Turcia este bine apărată”, „dar cea cu Grecia este problematică”.

La finele săptămânii trecute, pe fondul unor zvonuri care au circulat în social media, un mare număr de migranţi din mai multe regiuni din Grecia s-au strâns într-o tabără de refugiaţi din apropiere de Salonic, crezând că li se va permite să treacă în Macedonia de Nord şi să ajungă apoi în Europa de vest. Duminică, autorităţile din Grecia i-au transportat spre migranţi către alte centre din ţară.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Noi acționari la FCSB? Cum a comentat Gigi Becali o astfel de mutare: „I-ai băgat banii omului în buzunar”
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Când are loc solstițiul de vară 2026. Tradiții, superstiții și semnificații mai puțin cunoscute
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți