Un pensionar din Cluj a mers pe jos 500 de kilometri, pentru a-i îndemna pe oameni să meargă la vot

Un pensionar, Mihai Manolea, a străbătut pe jos distanţa de 500 de km dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca, pentru a-i îndemna pe oamenii să meargă la vot.
Iulian Tudor
10 apr. 2019, 10:53
Un pensionar din Cluj a mers pe jos 500 de kilometri, pentru a-i îndemna pe oameni să meargă la vot

„Am mers zilnic între 8 şi 12 ore pe jos, în medie 50 de km, într-un maraton civic, în Marşul deşteptării naţiunii române, prin care am dorit să transmit un mesaj poporului român, ca în 26 mai oamenii să iasă la vot. Dacă eu am mers pe jos 500 de km între Bucureşti şi Cluj-Napoca şi ei pot ieşi la urme câteva sute de metri până la secţia de votare. Am ales Cluj-Napoca deoarece de aici au fost anul trecut primii oamenii care au plecat într-un marş al speranţei până la Bucureşti, iar iniţiativa mi-a plăcut şi am vrut să le întorc acest marş clujenilor. Eu nu am nicio apartenenţă politică, aşa că le transmit românilor să aleagă oameni curaţi, tineri, noi, care să nu aibă dosare penale. Să nu mai voteze penali”, a spus Mihai Manolea, miercuri, la sosirea în Cluj.

El este din Bucureşti, are 58 de ani şi a pornit din Capitală pe 1 aprilie în Marşul deşteptării naţiunii române. În timpul marşului el spune că a slăbit 15 kilograme.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT