Summit extraordinar pentru Brexit. Se analizează cele mai recente evoluţii

Summitul extraordinar consacrat analizării celor mai recente evoluţii din dosarul Brexit a început miercuri seară la Bruxelles, informează agenţiile de presă internaţionale.
Filip Stan
10 apr. 2019, 18:11
Summit extraordinar pentru Brexit. Se analizează cele mai recente evoluţii

Liderii statelor din UE27 au avut mai întâi un schimb de opinii cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Ulterior pe agendă este prevăzută reuniunea cu premierul britanic Theresa May (UE28), după care şefii de stat sau de guvern vor avea o cină de lucru din nou în formatul UE27.

La final este prevăzută o conferinţă de presă a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit Agerpres.

Summitul a fost convocat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după ce, la 5 aprilie, a primit o scrisoare de la premierul britanic Theresa May prin care aceasta a solicitat o prelungire suplimentară a termenului prevăzut la articolul 50, până la 30 iunie 2019.

Conform unor surse diplomatice, citate de AFP, niciun stat membru nu este aşteptat să se opună unei noi amânări la summitul de miercuri, întrucât prioritatea tuturor este evitarea unei separări brutale pe 12 aprilie. Totuşi, în această dezbatere au ieşit la suprafaţă noi divizări între statele membre, în timp ce Parisul a condus tabăra partizanilor unei atitudini mai ferme faţă de Regatul Unit, Berlinul s-a alăturat taberei mai ”moderate”.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, salvată de la moarte de doctorul Sorin Oprescu! Ce s-a întâmplat. „Faceți-i parastasul!”
Capital.ro
Probleme pentru românii cu cărți electronice de identitate. Mai bine îți faci alt buletin cu cip când îți schimbi adresa
Playtech.ro
Cât te costă, de fapt, o zi obișnuită în România, de dimineața până seara, dacă mergi la serviciu. Calcul complet de la cafea la transport
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Radu Banciu, marcat pe viață de un fost jucător al Rapidului: ”Înainte să devină fotbalist era tractorist”
MediaFlux
Donald Trump, ultimatum pentru NATO! Amenințări directe: Greșeală foarte prostească
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj