Sorina Pintea, despre introducerea sistemului de coplată: Trebuie să scoatem privatul din zona gri

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că proiectul de ordonanţă care prevede acordarea dreptului furnizorilor privaţi de servicii medicale de a încasa bani de la pacienţi pentru diferenţa dintre costul real şi sumele decontate de Casa de Asigurări are caracter de urgenţă şi a afirmat că pacientul "va putea alege între public şi privat".
Filip Stan
12 apr. 2019, 10:54
Sorina Pintea, despre introducerea sistemului de coplată: Trebuie să scoatem privatul din zona gri

„Oricum, un pacient dacă se duce în privat, plăteşte. (…) Până la urmă, trebuie să scoatem şi privatul din zona gri, pentru că în anumite situaţii ne folosim de privat. Ei sunt cei care completează sistemul de stat acolo unde noi nu putem face faţă. Această ordonanţă are un caracter de urgenţă pentru că după ea urmează alte două acte normative care trebuie adoptate, astfel încât de la 1 iulie să intrăm cu noul Contract cadru, cu noile norme. Acesta era caracterul de urgenţă, nu ascunzişuri sau subterfugii. Noi am făcut un tarif global, iar suma pe care instituţiile private o vor putea încasa pe anumite tipuri de servicii va fi tocmai acea diferenţă, dar pacientul va putea alege între public şi privat”, a afirmat Pintea la o dezbatere publică, conform Agerpres.

Potrivit ministrului, tariful serviciilor trebuie să corespundă cu costul real al procedurilor necesare efectuării unui act medical.

„Tariful serviciilor trebuie să corespundă cu costul real al procedurilor necesare efectuării unui act medical. (…) Din total fond, 6,71% sunt banii utilizaţi de firmele private. Discutăm despre o sumă foarte mică. Această chestiune poate crea un sistem concurenţial benefic pentru pacient între stat şi privat”, a arătat ministrul.

Preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, Cristian Hotoboc, a spus că unităţile medicale private nu vor lua bani de la pacienţi pentru pachetele medicale de bază.

„Niciodată nu o să luăm bani pentru analize uzuale. Asta urmează să discutăm în contractul cadru. O să fie un pachet de bază şi la analize şi la radiologie pe care nu va încasa nimeni nimic în privat – furnizor privat. Asta o să scriem în contractul cadru, pentru că noi acum modificăm legea 95 ca să putem să modificăm Contractul cadru. Pentru pachetele de bază nimeni nu va încasa niciun leu. Pentru analize speciale, pentru alte investigaţii de înaltă performanţă – RMN, CT la care Casa nu poate să acopere costul real, acolo se va pune problema şi doar a unei părţi din acea investigaţie”, a explicat Hotoboc.

Reprezentantul Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune Rozalina Lepădatu a spus că doreşte ca pacientul să aibă acces la servicii de calitate indiferent unde se desfăşoară acestea, în sistemul public sau în cel privat.

„Mă gândeam dacă nu ar fi mai bine să luăm în calcul şi să reconsiderăm modul de calcul al serviciilor medicale, ca să nu mai existe aceste diferenţe între privat şi public, astfel încât aceste influenţe salariale să fie incluse la un moment dat costul serviciului medical. (…)Vrem ca pacientul să aibă acces la servicii de calitate, indiferent unde se desfăşoară acestea, în sistemul public decontat de stat sau privat. Problema noastră este să ne asigurăm că aceste modificări nu vor afecta pacienţii major. (…) Vreau să mă asigur că nu vor fi create abuzuri, pentru că sunt multe persoane care nu au educaţie sau în vârstă şi să nu se creeze un sistem de cartel în care la un moment dat pacientul să nu aibă unde să se ducă şi peste tot să i se impună acelaşi …Vreau să existe un plafon. Vrem să fim siguri că pacienţii vor fi protejaţi”, a afirmat reprezentantul APAA.

„Avem nevoie de spitale private pentru că sunt motorul calităţii. Avem nevoie de instituţii private. (…) Marea majoritate a pacienţilor plătesc analize medicale. Unii mor pentru că nu au bani”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu.

Proiectul pus în dezbatere publică urmăreşte o abordare legislativă unitară, care este necesară pentru a da posibilitatea persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate să beneficieze de servicii medicale la furnizorii privaţi aflaţi în contract cu CNAS, cu plata de către asigurat numai a diferenţei dintre tariful furnizorului privat şi cel suportat de CNAS, cu informarea şi acordul în prealabil al acestuia.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Alcaraz a petrecut cu șampanie și fotomodele după succesul de la US Open. Unde s-a distrat spaniolul și cine i-a ținut companie după ce a luat milioane de dolari
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Urmează o lună septembrie cum n-a mai fost de ani buni. Prognoza meteo pentru toată țara, anunțată de ANM
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Câte zile libere vor avea românii în anul 2026
Cancan.ro
Delia, schimbare radicală: artista vrea să devină mamă! 'Când i-am văzut pe…
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Lista românilor care nu pot obține cărți de identitate noi
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Marcel Ciolacu nu se teme de închisoare. Fostul premier, reacție dură: „Pentru ce să fac pușcărie? Nu am furat. Să mă cheme la DNA”