Descoperire şocantă într-o comună din Mureş. Cadavre în stare avansată de putrefacţie, abandonate pe marginea drumului

Două tone de leşuri de animale au fost depozitate, la sfârşitul săptămânii trecute, pe marginea drumului european E60, într-o comună din judeţul Mureş, zona respectivă fiind un posibil focar de infecţie. Autorul a fost identificat, anunţă Prefectura Mureş.
Iulian Tudor
15 apr. 2019, 14:45
Descoperire şocantă într-o comună din Mureş. Cadavre în stare avansată de putrefacţie, abandonate pe marginea drumului

Prefectura judeţului Mureş a transmis, luni, că primarul comunei Nadeş, Ivan Erhardt Laszlo, l-a sesizat pe prefectul Mircea Duşa de faptul că în localitatea respectivă, în parcarea situată lângă E 60, pe partea dreaptă în sensul de mers spre Sighişoara, a fost depozitată, în mod ilegal, o cantitate mare de leşuri, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Primarul a sesizat şi faptul că, în zona respectivă, este un miros insuportabil şi un posibil focar de infecţie.

Prefectul judeţului Mureş a dispus o acţiune de urgenţă cu privire la acest incident cu potenţiale riscuri asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.

„În cursul acestei dimineţi am fost sesizat de primarul din Nadeş că, pe marginea drumului E60, au fost depozitate resturi animale în putrefacţie. Am dispus Gărzii de Mediu, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş să se deplaseze de urgenţă la faţa locului şi, într-adevăr, se confirmă faptul că aproximativ două tone de resturi animale au fost depozitate pe marginea drumului. A fost identificat autorul şi, cu siguranţă, se vor lua măsurile legale asupra celui care a comis această faptă,” a declarat prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?