Preşedintele vrea să dizolve Parlamentul

Cu cât mai aproape va fi termenul de dizolvare a Parlamentului, cu atât discuţiile dintre formaţiunile care au acces în legislativ vor fi mai constructive, a declarat preşedintele Igor Dodon în cadrul emisiunii "Moldova în direct'' de la postul public de televiziune Moldova 1, informează vineri IPN.
Filip Stan
19 apr. 2019, 07:19
Preşedintele vrea să dizolve Parlamentul

În opinia lui Igor Dodon, şi socialiştii, şi reprezentanţii eşichierului de dreapta au fost şi sunt în opoziţie faţă de Partidul Democrat (PDM) care este la guvernare în ultimii ani. De aceea, este un lucru logic că două partide de opoziţie încearcă să ajungă la un numitor comun pentru a-şi uni forţele împotriva guvernării.

Totodată, preşedintele Republicii Moldova consideră că probabilitatea unor alegeri anticipate este foarte mare, iar în cazul unui scrutin anticipat de pierdut vor avea „cei de dreapta”, informează Agerpres.

Igor Dodon a atenţionat că, dacă nu va fi aleasă conducerea Parlamentului, nu va putea fi stabilită data alegerilor locale, care ar trebui să aibă loc anul curent. Potrivit lui Dodon, mandatul actualilor aleşi locali va fi prelungit automat. „O interpretare a Curţii Constituţionale, teoretic, ar putea fi posibilă şi, cel mai probabil în luna mai, eu voi veni cu o astfel de solicitare’, a declarat şeful statului.

Referitor la eventuale alegeri parlamentare anticipate organizate în aceeaşi zi cu scrutinul local, Igor Dodon a subliniat din nou că „ar fi logic’ acest lucru, pentru că nu s-ar cheltui bani de două ori. „Dacă până pe data de 21 iunie Parlamentul nu alege un Guvern şi nu aprobă nicio lege, atunci la expirarea termenului de 30 de zile preşedintele ţării se adresează Curţii Constituţionale pentru a solicita acceptul, confirmarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului”, a subliniat Igor Dodon,  potrivit Agerpres.

Aceasta ar însemna că cel târziu la sfârşitul lunii iulie preşedintele va dizolva legislativul prin decret şi va anunţa ziua alegerilor parlamentare anticipate.

În ceea ce priveşte alegerile din Ucraina, Igor Dodon consideră că, indiferent care dintre cei doi candidaţi va ocupa fotoliul de preşedinte al statului vecin, relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina vor fi bune.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
„Poate să ia Rapid titlul?”. Ce răspuns a dat Șumudică și cum a analizat lupta la play-off
Capital.ro
Ar putea hackerii să ajungă până în frigiderul tău? Ce riscuri ascund electrocasnicele conectate la internet
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
„Ne-au măcelărit!”. Candidații pentru posturile de director de școală, surprinși de subiectele de la prima probă. 69% rată de promovare
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Avertismentul lui Traian Băsescu privind Guvernul: Mă tem că au mai rămas doar două soluţii pentru a avea guvern cu o oarecare stabilitate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT