Peste 15.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică în vacanţa de Paşte şi 1 Mai

Peste 15.000 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică în contextul celor 900 de manifestări cultural-artistice şi religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale şi minivacanţa de 1 Mai, informează un comunicat al instituţiei.
Iulian Tudor
26 apr. 2019, 10:35
Peste 15.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică în vacanţa de Paşte şi 1 Mai

„Pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică pentru cetăţenii care vor participa în perioada următoare la manifestările organizate în spaţiul public, Jandarmeria Română va suplimenta dispozitivele de ordine publică şi totodată, vor fi luate o serie de măsuri preventive”, precizează sursa citată, potrivit agerpres.ro.

Citeşte şi REŢETE DE PAŞTE 2019. Cum să faci cea mai fragedă FRIPTURĂ DE MIEL la cuptor. Vezi ingredientul secret

Astfel, în perioada 26 aprilie – 1 mai, peste 15.000 de jandarmi vor acţiona la nivel naţional pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale ce pot avea loc în contextul organizării a peste 900 de manifestări cultural-artistice şi religioase, programate să aibă loc în această perioadă.

„Vom acorda o atenţie sporită în zona lăcaşelor de cult, în zonele şi arterele intens circulate, precum şi în zonele aglomerate. Zilnic, jandarmii vor fi prezenţi în pieţe, gări, târguri, cluburi sau în zona staţiilor mijloacelor de transport în comun, pe căile de acces care duc către marile centre comerciale sau zone cu aglomerări de persoane”, arată Jandarmeria Română.

În noaptea de Înviere, la nivel naţional, peste 4.000 de jandarmi vor fi mobilizaţi să asigure ordinea publică, cu ocazia desfăşurării a peste 600 de manifestări religioase.

Potrivit comunicatului, zilnic 200 de jandarmi montani sunt pregătiţi în orice moment să acorde sprijin şi să intervină în situaţii deosebite. În aceeaşi perioadă a anului trecut, jandarmii montani au fost nevoiţi să acorde ajutor în 1452 de situaţii de risc în care au fost implicaţi turişti.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Am venit cu 500 de oameni”. Război total între fanii lui Dinamo și fostul președinte
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat