Ce se întâmplă cu scumpirea abonamentelor telefonice. Anunţ de ultimă oră de la Ministerul Comunicaţiilor

Ministrul Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Alexandru Petrescu, spune că va continua să fie preocupat de eliminarea practicilor incorecte faţă de români, aşa cum în urmă cu trei săptămâni se declara revoltat de creşterile de preţuri din ultima perioadă înregistrate la nivelul tarifelor în comunicaţii.
Filip Stan
05 mai 2019, 12:17
Ce se întâmplă cu scumpirea abonamentelor telefonice. Anunţ de ultimă oră de la Ministerul Comunicaţiilor

Scandal pe piaţa telefoniei mobile după ce un operator important a anunţat că măreşte tarifele unilateral. Declaraţiile sale vin după ce vineri Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a dispus, prin ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte uzitate de către un operator de telefonie mobile în raport cu consumatorii.

„Acum 3 săptămâni scriam că sunt revoltat de creşterile de preţuri din ultima perioadă înregistrate la nivelul tarifelor în comunicaţii, lansând ipoteza unei scumpiri anticipative practicate de unii operatori, în condiţiile în care OUG114/2018 cu modificările şi completările ulterioare în sectorul telecom nu are un impact de cost imediat asupra operatorilor de telefonie mobilă!”, scrie Alexandru Petrescu, pe contul său de Facebook.

ANPC, măsuri drastice faţă de o companie de telefonie mobilă, care a decis să majoreze abonamentele

Oficialul face refererire la faptul că ANPC obligă un operator de telefonie mobilă pe care îl amendase cu 70.000 lei să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori.

„În seara aceasta, motivele mele de îngrijorare şi semnalul de alară pe care l-am tras autorităţilor competente pentru a proteja românii de practici comerciale incorecte s-au dovedit a fi perfect justificate. În seara aceasta, ANPC a anunţat că a dispus prin Ordin al Preşedintelui încetarea practicii comerciale incorecte de majorare a tarifelor de către unul dintre operatori în raport cu consumatorii (fiind deopotrivă şi amendaţi), protejând astfel peste 2, 3 milioane de abonaţi”, mai afirmă ministrul.

El subliniază că va continua să fie preocupat de eliminarea acestor practici incorente faţă de români, pentru că, „aşa cum am declarat şi pe 10 aprilie, eu nu negociez interesele românilor!”.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat vineri că a dispus, prin ordin al preşedintelui, încetarea unei practici comerciale incorecte uzitate de către un operator de telefonie mobile în raport cu consumatorii.

„Prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), s-a dispus ca, de la data de 2 mai 2019, operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte faţă de consumatori, constatate în urma controlului, realizate în scopul majorării costurilor abonamentelor”, anunţă ANPC, într-un comunicat.

Măsura este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după control.

ANPC nu precizează despre ce operator este vorba.

La sfârşitul lunii aprilie, ANPC a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenţi pe piaţă, autosesizându-se în ceea ce priveşte mesajele pe care acesta a început să le trimită abonaţiilor săi, prin care îi informează de creşterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se şi reclamaţii pe această speţă.

„În urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenţei profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziţie de forţă dominantă şi psihologică”, precizează autoritatea.

Având în vedere că informaţiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea preţului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, potrivit legii, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, „însă acest lucru este iminent, ca măsură adiţională amenzii aplicate”.

Autoritea menţionează că operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiţie dar, până la soluţionarea definitivă în instanţă, prevederile Ordinului sunt executorii.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Proprietarii ar putea fi singurii responsabili de consolidarea clădirilor cu risc seismic, în locul primăriilor. Ce se întâmplă cu cei care nu-și permit: „Un fond al fondurilor”
Capital.ro
Proiect de lege pentru românii cu rate la bănci. Mecanism nou de recuperare a prejudiciilor cauzate de ROBOR
Playtech.ro
Zborurile de vară, în pericol? Companiile aeriene cer intervenția UE. Biletele de avion s-ar putea scumpi
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Fără dubii! Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român din toate timpurile”
MediaFlux
Veniturile românilor, la control! BNR și INS merg din casă în casă să afle situația financiară și consumul gospodăriilor
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj