A fost descoperit echivalentul britanic al mormântului lui Tutankhamon VIDEO

Un mormânt regal saxon descoperit în marginea unui drum din comitatul Essex, la nord-est de Londra, între un bar şi un supermarket, a fost prezentat joi de cercetători ca fiind ''echivalentul britanic al mormântului lui Tutankhamon''.
Alina Costache
09 mai 2019, 15:06
A fost descoperit echivalentul britanic al mormântului lui Tutankhamon VIDEO

Un mormânt regal saxon descoperit în marginea unui drum din comitatul Essex, la nord-est de Londra, între un bar şi un supermarket, a fost prezentat joi de cercetători ca fiind ”echivalentul britanic al mormântului lui Tutankhamon”. Necropola a fost descoperită cu prilejul lucrărilor de lărgire a unui tronson din drumul care duce la Prittlewell, în apropiere de Southend-on-Sea, în 2003.

După mai bine de 15 ani de cercetare, experţii sunt de părere că ar putea fi mormântul lui Seaxa, fratele lui Saeberht, regele saxonilor din est la începutul secolului al VII-lea, informează Agerpres.

Sophie Jackson, directoare de cercetare în cadrul Mola (muzeul de arheologie din Londra), a precizat joi că este vorba despre cel mai vechi mormânt princiar creştin saxon din ţară. „Cred că este echivalentul nostru al mormântului lui Tutankhamon”, a declarat aceasta. Arheologii estimează că a fost nevoie de 113 zile de muncă pentru construirea camerei funerare, care conţinea în jur de 40 de obiecte, multe provenind din diverse părţi ale lumii.

Printre obiectele descoperite, se află o liră (instrument muzical cu coarde), o cutie din lemn pictată cu o vechime de 1.400 de ani, singurul exemplar de acest fel existent în Marea Britanie, şi o carafă care ar putea proveni din Siria. Au mai fost dezgropate un vas din argint acoperit cu aur al unui recipient din lemn utilizat pentru vin şi pocale din sticlă decorativă, informează Agerpres.

Citeşte şi Un mormânt vechi de aproape 4.500 de ani, descoperit în Egipt

„Lucrul cu adevărat straniu este că situl nu promitea multe lucruri” pentru cercetători, a comentat Jackson, ”fiind situat între o porţiune de cale ferată şi un drum închis”.

Experţii au crezut la început că ar putea fi vorba despre mormântul regelui Saeberht, decedat în anul 616 d.Hr., dar datarea cu carbon a scos la iveală că bărbatul îngropat aici a decedat între anii 575 şi 605. Mărimea sicriului şi dispunerea obiectelor din interior sugerează că acesta avea o înălţime de 1,73 metri.

Potrivit lui Sophie Jackson, deşi cercetătorii nu sunt siguri, ”ipoteza cea mai probabilă” este că ar fi vorba despre Seaxa, fratele regelui, potrivit Agerpres.

Prezenţa obiectelor provenind din alte regate sugerează un anumit grad de bogăţie, a mai precizat aceasta.

Evocând epoca din care datează mormântul, cercetătoarea a precizat că este vorba probabil de perioada imediat ”anterioară momentului când (călugărul) Augustin, primul episcop de Canterbury, porneşte în misiune în Marea Britanie pentru a converti ţara la creştinism”. O parte dintre obiectele descoperite vor fi expuse la Muzeul Central din Southend, începând cu data de 11 mai.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT