Jeff Bezos, patronul Amazon, a intrat în cursa pentru cucerirea Lunii. A prezentat nava spaţială care ar urma să-i ducă pe oameni acolo

Jeff Bezos, patronul companiilor Amazon şi Blue Origin şi cel mai bogat om din lume, şi-a anunţat intenţia de a participa la cursa pentru recucerirea Lunii prezentând un proiect de transportor spaţial pentru vehicule şi echipamente, numit Blue Moon.
Filip Stan
10 mai 2019, 19:00
Jeff Bezos, patronul Amazon, a intrat în cursa pentru cucerirea Lunii. A prezentat nava spaţială care ar urma să-i ducă pe oameni acolo

Jeff Bezos şi-a prezentat proiectul într-o conferinţă de presă care a avut loc la Washington. Blue Origin, o companie spaţială cu aproximativ 2.000 de angajaţi, finanţată de Bezos de la înfiinţarea sa, în anul 2000, intră astfel în competiţie pentru încheierea unor contracte substanţiale cu NASA, care vizează readucerea astronauţilor americani pe Lună în maximum cinci ani.

Transportorul Blue Moon cântăreşte trei tone – putând ajunge la 15 tone cu rezervorul plin – şi este echipat cu un singur motor. Va putea transporta pe Lună maximum 3,6 tone de provizii şi echipamente. O versiune mai mare a acestuia poate asigura transportul unei încărcături de 6,5 tone.

Vehiculul spaţial a fost dezvoltat în ultimii trei ani şi va putea duce pe Lună instrumente ştiinţifice, patru minirovere sau o capsulă presurizată cu echipaj uman, construită de o altă companie, a declarat Bezos, în timpul prezentării.

Scopul este de a ajunge la polul sud al Lunii, unde se găseşte apă îngheţată, care poate fi folosită pentru a produce hidrogen, ce poate servi drept carburant unor vehicule cu care să fie explorat sistemul solar.

Potrivit documentelor furnizate de Blue Origin – companie cu sediul în Kent, Washington -, prima cursă pe Lună ar trebui să aibă loc în 2024, data fixată în urmă cu două luni de guvernul lui Donald Trump pentru recucerirea satelitului natural al Terrei. NASA a intrat într-o stare de frenezie după anunţul acestei date, pentru că misiunea fusese stabilită iniţial pentru 2028.

Astfel, noua rachetă dezvoltată de NASA – lansatorul Space Launch System (SLS), care se anunţă a fi cel mai puternic ce a fost construită vreodată – nu este gata. Finalizarea SLS, a cărui dezvoltare a fost estimată iniţial la 7 miliarde de dolari, a fost deja întârziată cu mai mulţi ani. De asemenea, nici elementele viitoarei ministaţii de pe orbita lunară nu sunt gata, nici sonda cu care astronauţii ar ajunge pe Lună şi nici miniroverele folosite în transportul pe suprafaţa acesteia.

NASA este pe cale să încheie procesul de cerere de oferte pentru transportorul folosit la misiunile pe Lună.

Compania Lockheed Martin a prezentat în urmă cu mai multe luni un proiect de sondă cu echipaj uman.

De asemenea, compania SpaceX, deţinută de Elon Musk, se concentrează pe o capsulă care să ducă astronauţii NASA pe Staţia Spaţială Internaţională, dar şi pe o rachetă care să fie folosită la transportarea oamenilor pe Lună, până în 2023.

Tot joi, Jeff Bezos a confirmat că racheta concepută de Blue Origin, New Glenn, va fi gata până în 2021 şi va oferi o reducere „radicală” a costurilor de lansare.

Blue Origin mai are în proiect o rachetă mai mică, New Shepard, pentru călătorii turistice de câteva zeci de minute la o altitudine de aproximativ 100 de kilometri, care vor debuta anul acesta.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Cine controlează companiile care vor produce primul robot militar al Armatei Română. Una din firme, implicată în acțiuni financiare dubioase
Capital.ro
Interdicție după ora 22:00. Măsura care se pregătește în România. Verificarea buletinelor, obligatorie
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump. Ultimele negocieri înaintea discuției din SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi