Cutremur cu magnitudine 6.1 în Costa Rica. UPDATE: cel puţin cinci răniţi

Potrivit presei locale, cutremurul a fost resimţit în întreaga ţară, precum şi în Panama.
Filip Stan
13 mai 2019, 03:15
Cutremur cu magnitudine 6.1 în Costa Rica. UPDATE: cel puţin cinci răniţi

UPDATE: Cel puţin cinci persoane au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,1 produs duminică în sud-vestul Panama, în apropiere de graniţa cu Costa Rica, relatează AFP şi Reuters.

Cutremurul s-a produs la 7 kilometri sud-est de Plaza de Caisan, Panama, la o adâncime de 37 de kilometri, a precizat USGS.

Autorităţile din Panama au afirmat că nu a fost emisă alertă de tsunami.

Cinci persoane au fost rănite în urma cutremurului, a declarat Serviciul Naţional de Protecţie Civilă (Sinaproc). Două clădiri de locuinţe s-au prăbuşit şi alte două au fost deteriorate, potrivit aceleiaşi surse.

Institutul american de geofizică (USGS) a anunţat că epicentrul seismului a fost stabilit la câţiva kilometri nord de Canoas în Costa Rica, chiar la graniţa cu Panama. Serviciile locale de urgenţă din Canoas au afirmat că nu există informaţii privind daune sau decese în zonă.

În noiembrie 2017, un seism cu magnitudinea de 6,5 produs pe coasta Costa Rica a distrus clădiri în capitala San José. Două persoane au murit în urma unor crize cardiace.

Cu două luni mai devreme, un cutremur cu magnitudinea 7,1 produs în Mexic a făcut peste 300 de morţi.

Cutremur cu magnitudinea 6,1 înregistrat duminică în Cota Rica, în apropierea frontierei cu Panama, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), fără să fie semnalate pagube sau victime, transmit EEF şi AFP.

Autorităţile din Costa Rica au precizat că seismul s-a produs la orele 13.24 (19.24 GMT) cu epicentrul la un kilometru nord-est de oraşul La Cuesta, în provincia Puntarenas.

 

Potrivit presei locale, cutremurul a fost resimţit în întreaga ţară, precum şi în Panama.

USGS a estimat că riscul de victime omeneşti sau pagube materiale este scăzut.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific nu a emis vreun avertisment specific.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT