Fiul cel mare al lui Donald Trump va fi audiat în Senatul SUA privind un eventual amestec al Rusiei în alegerile din SUA

Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump a acceptat, în cele din urmă, să fie audiat de o comisie a Senatului în luna iunie în cadrul anchetei privind un posibil amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, potrivit media americane, relatează AFP.
Filip Stan
15 mai 2019, 07:10
Fiul cel mare al lui Donald Trump va fi audiat în Senatul SUA privind un eventual amestec al Rusiei în alegerile din SUA

Comisia pentru Informaţii, controlată de republicani, l-a convocat pe Donald Trump Jr. pentru a reveni asupra anumitor puncte ale anchetei efectuate de procurorul special Robert Mueller şi care s-a încheiat fără a găsi vreo dovadă a unei înţelegeri secrete între Moscova şi anturajul preşedintelui Donald Trump în timpul campaniei electorale din 2016.

Donald Trump Jr., în vârstă de 41 de ani, s-a prezentat deja voluntar pentru o audiere îndelungată în Senat în 2017. Dar, de data aceasta, comisia a trebuit să recurgă la prerogativele de investigare pentru a-l convoca, o premieră pentru un membru al familiei Trump, notează sursele citate, potrivit news.ro.

După câteva zile de dispute, fiul cel mare al preşedintelui Trump şi comisia condusă de senatorul republican Richard Burr au ajuns la un acord limitând durata acestei audieri. Audierea va avea loc la începutul sau la mijlocul lunii iunie şi se va putea ţine cu uşile închise, potrivit surselor citate. Durata audierii va fi de câteva ore şi nu va acoperi decât cinci sau şase subiecte.

Donald Junior ar fi fost dispus să facă faţă unor sancţiuni ale Congresului, care ar fi putut să-l urmărească pentru obstrucţionarea anchetei, dar în cele din urmă a fost convins prin acest acord, relatează Fox News.

Comisia doreşte să-l audieze în special cu privire la declaraţiile sale potenţial contradictorii cu privire la un proiect Trump Tower la Moscova. Donald Trump s-a declarat săptămâna trecută „foarte surprins” de convocarea fiului său, potrivit news.ro.

Citeşte şi Anchetă FBI privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite

În paralel, democraţii l-au convocat în mod oficial marţi pe fostul consilier juridic al Case Albe Don McGahn pentru o audiere în Camera Reprezentanţilor pe 21 mai, la 10:00 (14:00 GMT), anticipând o nouă confruntare cu Donald Trump care s-a opus convocării acestuia.

Don McGahn, care a demisionat în octombrie 2018, nu a răspuns încă la convocarea Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanţilor.

Casa Albă şi-a exprimat deja opoziţia faţă de numeroase demersuri din partea democraţilor în acest caz şi în alte dosare legate de Trump, acuzând opoziţia de hărţuire nejustificată. Democraţii din Congres denunţă o „criză constituţională”, potrivit news.ro.

Procurorul special Robert Mueller l-a exonerat pe Donald Trump de suspiciuni de colaborare cu Moscova. În raportul său, procurorul a detaliat totuşi aspecte referitoare la unele presiuni îngrijorătoare exercitate de preşedintele republican asupra investigaţiei privind posibilul amestec al Rusiei în campania electorală pentru alegerile din SUA din 2016.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo – când celebritatea îți ia mințile! Marcel Pușcaș, opinie tranșantă după fuga lui CR7 din cantonamentul Portugaliei
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte