Donald Trump a graţiat un magnat al presei care a comis fraude de milioane de dolari

Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat miercuri pe fostul magnat al presei Conrad Black, care fusese condamnat în 2007 în SUA pentru fraudă şi obstrucţionarea justiţiei la o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare, din care a executat trei ani şi jumătate, a anunţat Casa Albă, transmit Reuters, citate de Agerpres.
Iulian Tudor
16 mai 2019, 06:14
Donald Trump a graţiat un magnat al presei care a comis fraude de milioane de dolari

Într-o declaraţie care explică decizia, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că Black (74 de ani) a avut ”contribuţii extraordinare la lumea afacerilor, ca şi la gândirea politică şi istorică”.

Casa Albă a adăugat că Black a ”atras sprijinul a numeroase personalităţi eminente, care i-au atestat viguros forţa caracterului său excepţional”.

Conrad Black a fost acuzat de sustragerea a 60 de milioane de dolari, în perioada 1999-2001, de la compania sa, cu sediul la Toronto, ce deţine publicaţiile Chicago Sun-Times (SUA), The Telegraph (Marea Britanie), Jerusalem Post (Israel) şi National Post (Canada).

În anul 2018, Black a publicat o biografie a lui Donald Trump intitulată ”Un preşedinte ca nimeni altul”.

El a renunţat la cetăţenia canadiană în anul 2001 pentru a putea accede în Camera Lorzilor din Marea Britanie.

Conrad Black a fost găsit vinovat în SUA în 2007 de fraudarea a milioane de dolari în urma vânzării publicaţiilor deţinute de Hollinger Inc, companie al cărei preşedinte-director executiv era la acea vreme.

Două condamnări pentru fraudă au fost ulterior anulate, iar sentinţa i-a fost redusă. El a fost eliberat în mai 2012 dintr-o închisoare din Florida şi deportat din SUA.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Mitică Dragomir anunţă surprize mari în lupta pentru play-off: “FCSB e cu spatele la zid!”. Care e soluţia pentru ieşirea din criză a campionilor
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de la bloc. Când trebuie să achiți lucrarea în imobil, chiar dacă nu s-a decis în Adunarea Generală
Playtech.ro
O stațiune celebră din Europa interzice alcoolul după ora 20:00. Regula îi vizează direct pe turiști
Adevarul
Iubire mare între două handbaliste de la CSM București. Una dintre ele acceptase inelul de logodnă de la un bărbat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit fiica primarului! Tânăra s-a stins FULGERĂTOR după o... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce s-a ales de cunoscutul milionar român care și-a amenițat angajatul că ”îl bate și îl duce în pădure”. A avut probleme cu legea: ”E un om normal acum”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Anunțul ministrului Bogdan Ivan
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat