Simona Halep, încă pe locul 3 în lume, în clasamentul oficial. În realitate, campioana de la Roland Garros 2018 a coborât pe 8

Simona Halep ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.
Iulian Tudor
27 mai 2019, 08:42
Simona Halep, încă pe locul 3 în lume, în clasamentul oficial. În realitate, campioana de la Roland Garros 2018 a coborât pe 8

Lider al clasamentului WTA este japoneza Naomi Osaka, având peste 800 de puncte avans faţă de Karolina Pliskova, a doua clasată, şi 953 puncte mai mult decât Halep, campioana en titre de la Roland Garros. Halep se află la 152 de puncte de cehoaica Pliskova şi la 128 puncte de ocupanta poziţiei a patra, olandeza Kiki Bertens.

Celelalte două românce din top 100 sunt Mihaela Buzărnescu, pe 33, după o coborâre de trei poziţii faţă de săptămâna trecută, şi Sorana Cîrstea, care a urcat nouă locuri şi se află pe 84. Laura Ioana Paar, care a evoluat în premieră pe tabloul principal al unui turneu WTA, a reuşit un salt de 34 de locuri şi se află acum pe 267.

În realitate lucrurile se prezintă însă un pic diferit, Halep având de apărat cele 2000 de puncte ce i-au revenit anul trecut, o dată cu câştigarea trofeul. Astfel , scăzând punctele pe care toate jucătoarele le au de recuperat faţă de ediţia trecută, Simona Halep ar fi în coborâre cinci poziţii, până pe locul 8, ce mai mare coborâre din Top 20. Simona Halep are 3543 de puncte, cu doar 38 mai multe decât Aryna Sabalenka. Pe primele două locuri se află şi în această ierarhie itinerantă tot Naomi Osaka şi Karolina Pliskova, cu 6.366 de puncte şi, respectiv, 5.625 puncte, cehoaica fiind deja în turul secund. Urmează Kiki Bertens, în urcare un loc, Petre Kvitova, în urcare două poziţii, în timp ce Top 5 e completat de Angelique Kerber. Înaintea lui Halep se mai află în această ierarhie Ashleigh Barty şi Elina Svitolina.

O coborâre semnificativă în această ierarhie a înregistrat şi Mihaela Buzărnescu, ajunsă în optimi anul trecut, care aajuns de pe 33 pe 39.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi