CALENDAR ORTODOX iunie 2019. Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru spor şi sănătate în luna lui Cireşar

CALENDAR ORTODOX iunie 2019. Luna lui Cireșar deschide vara. Există o vorbă veche potrivit căreia „Oamenii şi vântul de iunie mai curând se schimbă!'. Poate de aceea e atât de plină luna iunie de tradiții străvechi.
Filip Stan
31 mai 2019, 10:33
CALENDAR ORTODOX iunie 2019. Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru spor şi sănătate în luna lui Cireşar

CALENDAR ORTODOX iunie 2019. În luna lui Cireșar începe perioada postului Petru și Pavel, perioadă deosebit de importantă pentru toți creștinii.

Luna lui Cireșar e o punte, un moment al schimbărilor. Bătrânii povestesc că la Sânpetru de Vară apar licuricii, scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din bici. Sfântul Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciţi în pădure. Dacă fulgeră şi tună în iunie, vara va fi ploioasă şi cu belşug la grâu. Dar, dacă plouă prea mult, se strică via. Pe de altă parte, un Cireșar secetos aduce belșug la porumb. Gospodarii se bucură dacă sunt omizi în iunie, căci asta înseamnă că vor avea recolte bogate și rod din belșug la grâu și la vie.

SUPERSTITII IUNIE 2018: Ce se întâmplă dacă tună şi fulgeră. De ce căsniciile din această lună sunt cele mai trainice

SUPERSTITII IUNIE 2018: Vegetația și timpul calendaristic ajung la maturitate în prima lună a verii, când ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricât de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grâu și porumb, livezile sau vița de vie.

În calendarul popular, luna iunie este una dintre cele mai importante luni, având multe sărbători și evenimente folclorice.

Dintre sărbătorile lunii iunie, amintim:

  • Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, pe data de 2 iunie;
  • Sfântul Vartolomeu, pe data de 11 iunie;
  • Sfântul Onufrie, pe data de 12 iunie;
  • Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele sau Drăgaica, pe data de 24 iunie;
  • Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau Sânpetru de Vară, pe data de 29 iunie.

Luna iunie, de asemenea, este înconjurată de o serie de superstiții cu privire la vreme și la productivitatea anului agricol.

Câteva dintre superstițiile lunii iunie:

  1. Dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă;
  2. Dacă în luna iunie avem parte de ploi, atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;
  3. Dacă vântul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grâul va avea roade bogate;
  4. Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom avea recolte prea bune la porumb, etc.

Pe lângă superstiții, luna iunie este înconjurată și de multe obiceiuri, cele mai multe în data de 24 și 29 ale lunii, când se sărbătorește Dragăgaica, respectiv Sânpetrul de Vară.

E vreme de pelerinaj

În fiecare an, pe 2 iunie, în bătrâna Cetate de Scaun a Moldovei, se adună mii de credincioși, pentru a primi binecuvântarea moaștelor Sfntului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Martir pentru credință, cunoscut ca făcător de minuni, rămășițele lui pământești se află la noi în țară de peste 6 veacuri, Sfântul necontenind să înfăptuiască miracole, chiar și după trecerea în neființă.

În popor, Sfântul Ioan cel Nou este respectat cum se cuvine, mai ales de către femei, pentru sănătatea familiei și pentru apărarea de rele. Se spune că cine ține sărbătoarea nu va avea parte de molii la haine, de ciumă ori de grindină. Cei ce muncesc în această zi riscă să li se schimonosească trupul.

Cu luna lui Cireșar începe vara

În a doua jumătate a lui Cireșar, credincioșii creștini țin Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Și pomenesc și Sfinții Recoltelor. Vara începe de ziua lui Onofrei, pe 12 ale lunii, adică ziua Sfântului Onufrie. Sfinții Mărunți sau ai Recoltelor sunt Vartolomeu, Onufrie, Eliseu și Iuda, pomeniți pe 11, 12, 14 și 19 ale lunii. Toate au legătură cu sporul grânelor, așa că obiceiurile sunt legate de lipsa muncii la câmp, de pomeni pentru cei adormiți. 

Altfel, e risc să se surpe pământul, să vină potop de ploaie și de grindină, invazie de dăunători, de cutremur, de lovituri grave, de nebunie și chiar de moarte. Odată cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe 29, se ține un obicei străvechi, și anume Sărbătoarea lupilor sau Sânpetru de Vară. Sfântul Petru este patronul agricultorilor, cel ce ţine grindina şi stăpâneşte piatra. Mai mult, se spune că tot el ar fi și patronul lupilor, singurul care poate ține fiarele în frâu

CALENDAR ORTODOX IUNIE 2019

IUNIE (30 zile)ziua 15 ore, noaptea 9 ore
1 S Sf. Mc. Justin Martirul şi Filosoful; Sf. Mc. Hariton, Firm şi Valerian
2 D †) Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Nichifor Mărt., Patr. Constantinopolului
Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere); Ap. Fapte XVI, 16-34; Ev. Ioan IX, 1-38; glas 5, voscr. 8
3 L Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Pavel, Dionisie şi Claudie; Sf. Mc. Paula
4 M †) Sf. Mc.: Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Mitrofan, Patr. Constantinopolului
5 M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Mc. Dorotei, Ep. Tirului; Sf. Mc. Marchian, Nicandru şi Leonid (Dezlegare la peşte)
6 J (†) Înălțarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor
7 V Sf. Sfinţit Mc. Teodot; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana; Sf. Cuv. Antim (Dezlegare la peşte)
8 S Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. M. Mc. Teodor Stratilat
9 D Sf. Chiril al Alexandriei; Sf. Mc. Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata
Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte XX, 16-18; 28-36; Ev. Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 10
10 L Sf. Sfinţit Mc. Timotei, Ep. Prusiei; Sf. Mc. Alexandru şi Antonina
11 M Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnava; Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeii
12 M Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul (Dezlegare la peşte)
13 J Sf. Mc. Achilina; Sf. Trifilie, Ep. Levcosiei din Cipru
14 V Odovania praznicului Înălțării Domnului; Sf. Prooroc Elisei; Sf. Metodie, Patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Iulita(Dezlegare la peşte)
15 S Sf. Prooroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fer. Ieronim şi Augustin (Pomenirea morților – Moșii de vară)
16 D Duminica a VIII-a dupa Pasti, Toate ale praznicului, Ap. Fapte II, 1-11; Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12
(†) Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile);
17 L (†) Sf. Treime
18 M Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
19 M Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare (Harti)
20 J Sf. Mc. Metodie, Ep. Patarelor; Sf. Calist, Patr. Constantinopolului
21 V Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie (Harti)(Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel)
22 S Odovania praznicului Pogorârii Sf. Duh; †) Sf. Ier. Grigorie Dascălu, Mitr. Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebie; Sf. Mc. Zenon, Zina şi Galaction (Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel) (Dezlegare la peşte)
23 D Sf. Mc. Agripina; Sf. Mc. Aristocleu pr. (Dezlegare la peşte)
Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinților); Ap. Evrei XI, 33-40; XII, 1-2; Ev. Matei X, 32-35; 37-38; XIX, 27-30; glas 8, voscr. 1
24 L (†) Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele); †) Sf. Niceta de Remesiana; † Aducerea moaştelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; †)Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)
25 M Sf. M. Mc. Fevronia; Sf. Cuv. Dionisie şi Dometie (Dezlegare la ulei şi vin)
26 M Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ioan, Ep. Goţiei (Post)
27 J Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Ioana Mironosiţa (Dezlegare la ulei şi vin)
28 V Aflarea moaştelor Sf. Mc., doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papia (Post)
29 S (†) Sf. Ap. Petru şi Pavel
30 D † Soborul celor 12 Sf. Ap.; .†) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
Duminica a II-a după Rusalii (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli); Ap. Romani II, 10-16; Ev. Matei IV, 18-23; glas 1, voscr. 2

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani în România: „Am primit foarte multe propuneri!“
Fanatik.ro
Program TV Insula Iubirii 2025. În ce zile și la ce ore este difuzată celebra emisiune pe Antena 1
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise din 2030. Ordinul venit de la UE. Toți sunt obligați
Playtech.ro
Oraşul din România de unde să cumperi maşini second-hand. Sunt ieftine şi întreţinute
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Ce salariu trebuie să ai pentru a cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Când vom ieși din țară pe autostradă. Anunț îmbucurător
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
kanald.ro
Mihaela Rădulescu, primul mesaj după moartea lui Felix Baumgartner: ,,Nu am cuvinte”. Vedeta a postat totul pe Instagram
Cancan.ro
Ce scrie presa din Austria despre Mihaela Rădulescu, după moartea lui Felix Baumgartner. Cum au numit-o
Playsport.ro
Funcția secretă pe care WhatsApp o folosește deja: îți citește mesajele și...
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la bloc sau la casă. Regulă pentru toți proprietarii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
stirilekanald.ro
Țara europeană în care pacienții cu boli terminale pot să pună capăt suferinței. În ce condiții se permite moartea asistată
Sorin Grindeanu își pierde susținerea în partid. Un important lider anunță că nu-l susține ca președinte PSD. „Aici nu e vorba doar de el”
MediaFlux
Unele pensii se majorează de la 1 septembrie! Noul șef al Casei de Pensii a explicat exact
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Kim Jong-un vrea să slăbească. Testează Ozempic pe civili