Accident de vânătoare în Vrancea. Un bucureştean a fost împuşcat mortal de partenerul său UPDATE

Un bărbat a fost împuşcat accidental, vineri dimineaţă, în timpul unei partide de vânătoare care se desfăşura pe un fond de vânătoare din comuna Vidra, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. Ulterior s-a comunicat că victima a decedat. Cei doi vânau ilegal.
Marius Neagu
31 mai 2019, 08:20
Accident de vânătoare în Vrancea. Un bucureştean a fost împuşcat mortal de partenerul său UPDATE

UPDATE Bucureşteanul în vârstă de 55 de ani, care a fost împuşcat mortal, vineri dimineaţă, pe un fond de vânătoare de pe raza comunei Vidra, participa, împreună cu bărbatul care l-a împuşcat, la o partidă ilegală de vânătoare, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„În această dimineaţă, prin apel la 112 un bărbat ne-a sesizat cu privire la faptul că ar fi împuşcat în mod accidental un alt bărbat, în timp ce se aflau pe raza comunei Vidra, mai exact la 5 km de satul Burca. Imediat s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului şi, din păcate, au constat că cele sesizate se confirmă. Cercetările continuă în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef adjunct Paula Enache.

Potrivit poliţiei, atât bărbatul împuşcat, un bucureştean în vârstă 55 de ani, cât şi cel care l-a împuşcat, un bărbat de 42 de ani, tot din Capitală, deţineau permis pentru port-armă, dar nu aveau autorizaţie de ieşire în teren, poliţiştii întocmind în acest caz dosar şi pentru infracţiunea de braconaj.

Surse apropiate anchetei au relatat că bărbatul care a sunat la 112 a declarat că arma s-ar fi descărcat accidental, însă ulterior, în discuţiile cu anchetatorii, acesta a revenit asupra declaraţiei sale, spunând că a sesizat o mişcare într-o tufă şi, crezând că este vorba de un animal, a tras, constatând ulterior că şi-a împuşcat partenerul de vânătoare.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

______

Prin apel 112 am, fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că, în timp ce se afla la vânătoare în zona Vidra, un bărbat ar fi fost împuşcat în mod accidental„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent-şef adjunct Paula Enache.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, victima ar fi un bucureştean, care ar fi fost împuşcat accidental chiar de partenerul său de vânătoare, un localnic din comuna Vidra. Accidentul s-a petrecut pe fondul 25 de vânătoare Măgura, iar bărbatul împuşcat a murit.

O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului, pentru cercetări.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Scandalul Baroan la Rapid, afacerea de 400.000 de euro: „Pleacă în iarnă!. E un alt caz Boupendza”. Atac și la Pederzoli: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Renunțarea la moștenire în favoarea cuiva. Acte necesare şi condiţii
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce a apărut în mediul online după ce Marco, un tânăr de 18 ani din Timișoara, s-a stins subit după un majorat. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale
iamsport.ro
Radu Banciu a erupt după ultimele proteste: ”Pentru asta nu a ieșit mocofanul de român niciodată în stradă”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online