Un mare muzician, premiat cu Grammy, găsit mort. Artistul avea numai 37 de ani

Muzicianul de jazz american Lawrence Leathers, care a colaborat la realizarea a două albume premiate cu Grammy, a fost descoperit mort, în blocul din Bronx, New York, în care locuia, iar două persoane au fost arestate, fiind acuzate de agresarea acestuia, potrivit Associated Press. 
Alina Costache
04 iun. 2019, 09:44
Un mare muzician, premiat cu Grammy, găsit mort. Artistul avea numai 37 de ani

Toboşarul, care avea 37 de ani, a fost descoperit decedat pe scara de incendiu a blocului în care locuia împreună cu partenera de viaţă, Lisa Harris, în vârstă de 41 de ani, potrivit reprezentanţilor poliţiei.

Aceştia au mai spus că Leathers a avut o dispută cu Harris şi cu un bărbat, Sterling Aguilar, în vârstă de 28 de ani. Harris l-a lovit cu pumnul pe muzician, iar Aguilar l-a sugrumat.

Atât Harris, cât şi Aguilar au fost arestaţi, luni, sub acuzaţia de agresiune, potrivit Mediafax.

Leathers, originar din Lansing, Michigan, şi absolvent al prestigioasei Şcoli Julliard din New York, a colaborat la înregistrarea a două albume premiate cu Grammy, compuse de Cecile McLorin Salvant, „For One to Love” (2015) şi „Dreams and Daggers” (2017).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Șefa TVR recunoaște greșeala de la cursa lui David Popovici: „Un coleg a întrerupt emisia”. Ce s-a decis pentru marea finală de la 100 metri. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de foc după Eclipsa de Soare în Leu, din 12 august 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat