Simona Halep a mai câştigat un premiu. Cea mai frumoasă lovitură a lunii mai îi aparţine VIDEO

Simona Halep, numărul trei mondial, a câştigat ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii mai în circuitul profesionist feminin, a anunţat, miercuri, site-ul WTA.
Iulian Tudor
05 iun. 2019, 19:44
Simona Halep a mai câştigat un premiu. Cea mai frumoasă lovitură a lunii mai îi aparţine VIDEO

Simona Halep s-a impus cu un schimb de mingi cu britanica Johanna Konta, în care s-a aflat în defensivă, încheind cu un passing victorios, la 5-4 şi 30-15, în turul al doilea la Madrid, unde a jucat finala. Halep s-a impus cu 7-5, 6-1 în meciul cu Konta.

Simona Halep a câştigat duelul cu cehoaica Marketa Vondrousova (candidată cu o fază reuşită în turneul de la Roma), americanca Serena Williams (Roma) şi ucraineanca Daiana Iastremska (Strasbourg).

Românca a devenit prima jucătoare care câştigă două ediţii ale anchetei ”WTA Shot of the Month” în 2019, după ce a ieşit învingătoare şi în luna februarie. Cele mai frumoase lovituri din celelalte luni în circuitul WTA au fost atribuite astfel: ianuarie – Su-wei Hsieh (Taiwan), martie – Kirsten Flipkens (Belgia) şi aprilie – Iga Swiatek (Polonia).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Ofertă de 1,2 milioane de euro pentru Joao Paulo! Prima reacție a lui Gigi Becali. Update exclusiv
Capital.ro
Scandalul Tănăsescu-Bolojan ajunge la Senat. Biroul Permanent se reunește luni, 17 august, pentru clarificarea întâlnirii controversate
Playtech.ro
Poți parca mașina în fața propriei porți? Situația în care proprietarul poate fi amendat chiar dacă locuiește acolo
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat