Doru Ţuluş a câştigat procesul cu DNA

Ordinul de revocare al lui Ţuluş din DNA a fost anulat pentru că a fost ilegal, a decis instanţa, obligând parchetul la plata a peste 7600 de lei cheltuieli de judecată.
Alina Costache
05 iun. 2019, 20:03
Doru Ţuluş a câştigat procesul cu DNA

Doru Ţuluş a fost mutat, de la DNA, la unitatea de la care a provenit, adică la Parchetul General, în anul 2017, după ce Laura Codruţa Kovesi (procuror-şef DNA la acel moment) a cerut revocarea din funcţie a lui „pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile ca impartialitatea sa este afectata, avand in vedere ca a solutionat dosare penale in care era implicata o persoana cu care avea raporturi civile”. 

Tot atunci, Kovesi a cerut revocarea din funcţia de la DNA şi pentru Mihaiela Iorga.  Totul ar fi început odată cu apariţia în presă a înregistrărilor cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a apariţiei în spaţiul public, la România TV, a discuţiilor a fost deschis un dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şedinţele cu procurorii nefiind publice. 

Conform unui raport al Inspecţiei Judiciare, Doru Ţuluş le-a spus inspectorilor, în scandalul protocoalelor, că ofiţerii SRI erau singurele persoane care intrau în sediul DNA fără să fie vreodată controlate. Potrivit lui Ţuluş, deşi a fost încheiat în 2009, protocolul SRI-PÎCCJ a fost implementat ca atare în cadrul DNA abia în perioada imediat după mai 2013, odată cu numirea noii echipe de conducere a DNA, iar modalitatea de lucru s-a schimbat radical.

Doru Ţuluş a mai relatat că au fost emise o serie de ordine prin care s-au stabilit că şefii de secţie nu mai pot rezoluţiona corepondenţa secretă, acest lucru putând fi făcut doar de şeful Direcţiei sau de unul dintre adjuncţii săi. În aceeaşi perioadă, procurorul Ţuluş spune că a început un proces de epurare a procurorilor cu vechime în DNA, precum şi a ofiţerilor de poliţie judiciară cu care lucraseră aceştia. Aceşti procurori erau chemaţi la interval scurt de timp după ce refuzaseră solicitări ale SRI, la cabinetul procurorului şef, unde li se comunica faptul că nu mai corespund.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
MM Stoica a găsit în Serbia jucători pentru FCSB: „Decizia e luată, îi place și lui Gigi”
Capital.ro
Un nou tip de pensie în UE, inclusiv în România. Avantajele PEPP. Comisia Europeană vrea reguli noi la pensia portabilă
Playtech.ro
Bulgaria a trecut la euro, dar turiștii români se plâng de cursurile din stațiuni: „Au încercat să ne păcălească”. Unde e bine sa schimbi bani
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi