Primarul din Braşov anunţă construcţia unui spital regional de 450 milioane euro şi a celei mai mari săli polivalente din România

Cea mai mare sală polivalentă din România se va construi la Braşov, investiţia ridicându-se la 20 milioane euro, din fonduri proprii ale primăriei, a anunţat sâmbătă primarul Braşovului, George Scripcaru, care a adăugat că oraşul va avea şi un spital regional, proiect de 450 milioane euro.
Iulian Tudor
08 iun. 2019, 17:29
Primarul din Braşov anunţă construcţia unui spital regional de 450 milioane euro şi a celei mai mari săli polivalente din România

„În ceea ce priveşte spitalul regional, aici lucrurile sunt avansate, avem studiul de prefezabilitate care va fi gata în 14 iunie. Ne-am întâlnit cu consultanţii cu care lucrăm din partea BERD. Avem şi un acord pentru studiul de fezabilitate care va fi finanţat în integralitate de către BERD, nerambursabil. După ce avem studiul de fezabilitate, împreună cu BERD avem trei variante la care ne raportăm. Infrastructura şi aparatura înseamnă vreo 450 milioane euro”, a declarat sâmbătă primarul Braşovului, George Scripcaru, potrivit news.ro.

Edilul a participat sâmbătă la un eveniment organizat sâmbătă de Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, care a inaugurat sâmbătă primul loc de relaxare din ţară în Braşov, oraşul de origine al brandului Ciucaş.

„Apoi, tot cu consultanţii BERD vom identifica sursele de finanţare pentru spital, pe trei variante: fonduri accesabile, parteneriat public-privat, investitor privat pentru construcţie, iar mentenanţa să fie făcută de o companie privată, iar partea de sănătate să ţină de sectorul public”, a adăugat el.

Spitalul va avea până în 900 de paturi.

„Avem 18 hectare de teren în proprietatea municipalităţii, avem Planul Urbanistic Zonal executat, lucrăm acum la utilităţi, apă, gaz, canalizare, infrastructură ca parte de acces”, a menţionat primarul.

El afirmă că până la finalul anului sau până în primăvara anului viitor va fi finalizat studiul de fezabilitate, care va sta la baza proiectului tehnic.

În plus, la Braşov se va construi şi cea mai mare sală polivalentă din România.

„Lucrăm în momentul de faţă cu compania care a câştigat pentru prima parte de proiectare a unei săli polivalente cu 112.000 locuri. Va fi practic cea mai mare sală polivalentă din România”, a spus George Scripcaru.

Investiţia se ridică la 20 milioane euro, din fonduri proprii, precizează edilul.

„Acum lucrăm la partea de proiectare, în luna aprilie 2019 estimăm că va fi gata partea de proiectare şi vom da drumul la partea de achiziţie privind executarea invetiţiei, care, sperăm noi, în doi ani de zile să fie implementată”, mai spune George Scripcaru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT