Camera Deputaților și Senatul adoptă Declarația Parlamentului României privind situația din Republica Moldova

Camera Deputaților și Senatul vor adopta o Declarație a Parlamentului României cu privire la situația din Republica Moldova, decizia fiind luată luni în ședința conducerii reunite a celor două camere.
Iulian Tudor
11 iun. 2019, 10:24
Camera Deputaților și Senatul adoptă Declarația Parlamentului României privind situația din Republica Moldova

Camera Deputaților și Senatul vor adopta o Declarație a Parlamentului României cu privire la situația din Republica Moldova, decizia fiind luată luni în ședința conducerii reunite a celor două camere.

Comisiile reunite de politică externă ale Camerei și Senatului vor realiza draftul de Declarație, care va intra la plenul reunit pentru dezbatere și vot.

Potrivit discuțiilor din conducerile celor două camere, Declarația va fi adoptată cel mai târziu săptămâna viitoare.

Noul Guvern de la Chișinău a fost învestit la data de 8 iunie, premier fiind votată Maia Sandu.

La data de 9 iunie, Curtea Constituțională din R.Moldova l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte al țării și l-a numit pe Pavel FIlip președinte interimar.

Tot la data de 9 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul de numire în funcția de prim-ministru a Maiei Sandu și a noului Guvern și a emis o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat și a fost stabilită data alegerilor parlamentare anticipate, 6 septembrie.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Femeia care a intrat în conflict cu Gigi Becali a atras toate privirile la FCSB – Petrolul. Foto
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte