România, retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2 în raportul Departamentului de Stat al SUA

România, retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2 în raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane; Guvernul român nu îndeplineşte standardele minime în vederea eradicării traficului de persoane; recomandări.
Filip Stan
20 iun. 2019, 16:26
România, retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2 în raportul Departamentului de Stat al SUA

Guvernul României nu îndeplineşte deplin standardele minime în vederea eradicării traficului de persoane, însă depune eforturi semnificative în acest sens, afirmă Departamentul de Stat american în raportul pe 2019, citat într-un comunicat postat pe site-ul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

Între aceste eforturi, Washingtonul citează o creştere a inculpărilor unor traficanţi şi adoparea unei strategii naţionale pe cinci ani şi a unui plan naţional de acţiune.Însă ”Guvernul (român) nu şi-a sporit eforturile per ansamblu”, în comparaţie cu situaţia relevată în precedentul raport, se arată în comunicat, informează news.ro.

”Tribunalele au condamnat semnificativ mai puţin traficanţi, iar autorităţile au identificat considerabil mai puţine victime, continuând astfel un declin al acestor eforturi de mai mulţi ani”, apeciază Departamentul de Stat american.

”Corupţia endemică şi o presupusă complicitate în infracţiuni legate de traficul de persoane persistă, fără să fie pedepsite, îndeosebi în cazul unor funcţionari care exploatează copii în timp ce aceştia se află în grija unor centre de plasament gestionate de Guvern”, denunţă Washingtonul.

Judecători nu urmează formări în domeniul traficului de persoane în vederea abordării unor astfel de cazuri şi a victimelor, ceea ce are ”efecte nefaste asupra protecţiei victimelor, restituirea victimelor şi condamnarea autorilor” faptelor, se arată în raport, potrivit news.ro.

De asemenea, subfinanţarea serviciilor de asistenţă şi protecţie ”rămâne problematică”, iar majoritatea victimelor sunt private de aceste servicii şi sunt vulnerabile, astfel, unor noi traume, riscând să redevină victime ale traficului de persoane, apreciază departamentul, care anunţă că ”România a fost retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2”.

”Dacă nu vă opuneţi traficului (de persoane), America vi se va opune”, a ameninţat secretarul de Stat Mike pompeo, care a prezentat raportul alături de Ivanka Trump, consiliera şi fiica preşedintelui Statelor Unite. Mike Pompeo a anunţat că Washingtonul a luat măsuri, anul trecut, împotriva a 22 de ţări, în baza acestei clasificări cu privire la traficul de persoane, potrivit news.ro.

Departamentul de Stat prezintă Guvernului o serie de recomandări, inclusiv ”prioritare”.Între aceste 13 recomandări prioritare, Washingtonul îndeamnă la ”investigarea viguroasă şi urmărirea penală”; creşterea ”semnificativă” a anchetării, judecării şi condamnării unor oficiali complici; identificarea ”proactivă” a unor potenţiale victime în rândul unor categorii vulnerabile ca ”migranţii, azilanţii, copiii din centrele de plasament şi persoane care se prostituează” prin formarea unor poliţişti şi inspectori ai muncii.

Washingtonul recomandă de asemenea ”lărgirea eforturilor” de formare a autorităţilor în proceduri judiciare, mai ales a judecătorilor, ”creşterea numărului de poliţişti” şi ”anchetatori financiari” implicaţi în asemenea cazuri; acordarea unei susţineri financiare unor ONG-uri care oferă servicii victimelor şi instituirea unui mecanism de gestionare a acestor fonduri, potrivit news.ro.

Departamentul recomandă, de asemenea, ”modificarea legislaţiei pentru a permite sancţionarea agenţiilor de recrutare care contribuie la traficul de persoane”; îmbunătăţirea calităţii consilierii psihologice şi accesului victimelor la servicii medicale; măsuri de protecţie a identităţii victimelor care depun mărturie în procese şi o serie de măsuri cu caracter financiar.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Victor Angelescu, uimit de forța Universității Craiova după derby: “E echipa care ne-a pus cele mai multe probleme!”. Dezvăluiri despre Costel Gâlcă
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Crima care a cutremurat Iașul. Bunicuța cu mulți amanți, găsită moartă pe câmp. Ucisă de doi tineri, iar ultimele clipe din viața sa au fost un chin
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai