Au fost recuperate cadavrele a şapte alpinişti care au escaladat cel mai înalt munte din India

Trupurile a şapte alpinişti care şi-au pierdut viaţa pe al doilea cel mai înalt munte din India au fost recuperate de o echipă de salvare, au indicat luni oficiali locali.
Iulian Tudor
24 iun. 2019, 09:23
Au fost recuperate cadavrele a şapte alpinişti care au escaladat cel mai înalt munte din India

Căutările continuă însă pentru descoperirea corpului unui al optulea alpinist care şi-a pierdut viaţa pe muntele Nanda Devi, a declarat responsabilul local Vijay Kumar Jogdande, precizând că operaţiunile de salvare au durat aproape o lună.

O echipă internaţională de alpinişti din care făceau parte patru britanici, doi americani, un australian şi un indian a dispărut pe 24 mai, informează Agerpres.

Grupul încerca să ajungă pe un vârf neexplorat al muntelui de 7.817 de metri, când a fost lovit de avalanşă, au indicat oficialii. Până la începutul lunii iunie, elicopterele trimise în căutarea alpiniştilor au reperat cinci corpuri în respectiva regiune.

Citeşte şi Doi alpinişti au murit din cauza aglomeraţiei pe muntele Everest

„O echipă de alpinişti din cadrul Poliţiei de Frontieră Indo-Tibetane, care traversa zona, situată la o înălţime de peste 5.000 de metri, a descoperit cadavrele a şapte alpinişti duminică. Corpurile au fost recuperate de la 1,5 metri sub zăpadă şi se aflau în stare intactă”, a precizat Jogdande. Misiunea de a recupera cadavrele a fost împiedicată de vremea nefavorabilă, potrivit Agerpres.

Nanda Devi este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai dificili munţi pentru alpinişti.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Profesorul de matematică acuzat că a abuzat elevi la o școală din Bihor a dat în judecată instituția pentru sancțiunile pe care le-a primit: „Am făcut tot ce era posibil legal”
Capital.ro
Se schimbă oficial examenul pentru permis auto. Unii șoferi scapă de proba teoretică la categoriile A și B
Playtech.ro
Ce înseamnă „averse” în prognoza meteo și cu ce diferă de ploaia obișnuită. Vreme instabilă până la finalul lunii mai
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Maia Sandu se implică în scandalul de la Eurovision. Mesaj pentru Alexandra Căpitănescu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi