Circulaţia tramvaiului 41, OPRITĂ timp de două luni. Pentru preluarea călătorilor vor fi înfiinţate două linii navetă

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată timp de două luni, începând de sâmbătă, 29 iunie, pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci.
Alina Costache
25 iun. 2019, 11:14
Circulaţia tramvaiului 41, OPRITĂ timp de două luni. Pentru preluarea călătorilor vor fi înfiinţate două linii navetă

„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai”, a precizat Creci.

Acesta susţine că STB va pune în circulaţie 50 de autobuze pentru preluarea călătorilor, pe două lunii navetă, respectiv 641 şi 642, iar dacă acestea nu vor fi suficiente se vor putea suplimenta.

„Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a explicat şeful STB.

Potrivit sursei citate, traseul liniei de autobuze 641 va fi Ghencea- Braşov- Pasaj Lujerului, Virtuţii, Şoseaua Crângaşi, Podul Grant (aici în funcţie de cum vor evolua lucrările), Turda, Mareşal Averescu, Mărăşti şi B-dul Expoziţiei, iar cel al liniei 642, Valea Argeşului, Drumul Taberei – ramura de sud, Braşov, Pasaj Lujerului, Virtuţii, Crângaşi, breteaua de la Pasaj Grant, cu întoarcere fără staţionare pe Şoseaua Crângaşi.

„Dacă lucrările ne vor permite tehnic, vom băga în circulaţie un tramvai cu două capete de la Bulevardul Expoziţiei la Podul Grant, vom face şi acest lucru, dacă nu, vom suplimenta aceste linii navetă. Având în vedere cât de important este traseul liniei 41 în acest moment vom face tot posibilul ca autobuzele să aibă aer condiţionat şi confortul cetăţenilor să nu aibă de suferit”, a concluzionat directorul general al STB, Andrei Creci.

Constructorii celor trei lucrări de infrastructură sunt: Asocierea Max Bogl, Astaldi, Euroconstruct şi Tehnologica pentru zona Ciurel, Astaldi la Drumul Taberei pentru Metrorex şi Compania Drumuri Poduri Pasaje pentru lucrările la Podul Grant.

Linia 41 de tramvai are o lungime de 8,5 kilometri (17 kilometri dus-întors) şi deserveşte zilnic în jur de 150.000 călători.

Potrivit datelor Primăriei Capitalei, transmise la începutul lunii aprilie, pe linia 41 circulă în 36 de tramvaie ce asigură o capacitate maximă de 7.077 de călători pe oră pe un sens, însă pe perioada de vară, traseul liniei 41 este acoperit de 35 tramvaie cu o capacitate de 6.880 călători/h/sens. În zilele de sărbători, acest traseu este acoperit de 25 tramvaie cu o capacitate de 5.188 călători/h/sens.

„Măsura suspendării circulaţiei tramvaiului 41 pe traseul indicat este necesară pentru a fi efectuate lucrări la pasajul denivelat subteran Pod Grant, la podul hobanat peste Şoseaua Virtuţii şi la staţia de metrou Parc Drumul Taberei”, preciza municipalitatea într-un comunicat.

DailyBusiness
Ce îi supără cel mai tare pe românii care călătoresc cu avionul: schimbările de zbor şi dificultatea de a contacta call center-ul
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Lună Plină în Capricorn. De pe 10 iulie, de la ora 7 dimineața, cinci zodii vor renaște din cenușă. Se întoarce roata norocului și pentru ele
Capital.ro
UE ne împinge în prăpastie! Liviu Dragnea, anunț șoc: Unde va fi următorul teatru de război? În România
Playtech.ro
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
DailyBusiness
VIDEO Furtună devastatoare la Sinaia. Acoperișuri smulse, copaci căzuți și DN1 blocat de vijelie
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari, inclusiv din sistemul de Educație”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Dezinformări grosolane. Ce se întâmplă cu programul Rabla
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Furtunile au făcut prăpăd la Sinaia. Stațiunea a fost măturată de vijeliile puternice: drumuri blocate, copaci căzuți și acoperișuri smulse de pe bloc
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Adrian Brîncoveanu, după ce Andreea Marin a confirmat despărțirea lor. Unde s-a retras, de fapt
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
Călin Georgescu, îngrozit. A anunțat imediat după arestare: Ca tată, aceste subiecte sensibile...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Reacții dure după moartea violentă a Sorinei Lupșa. Judecătoarea s-a aruncat în gol de la etajul 7: „Ăștia care aplaudați, aveți sângele ei pe mâinile voastre”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Renunțare voluntară la salariile mari! Vicepremierul Anastasiu cere solidaritate cu pensionarii și elevii!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un Ministru al Transporturilor spre Lumea de Apoi. Cele mai misterioase morți din elita rusă a afacerilor