Vicepremierul Suciu, despre pensiile primarilor: Pensiile au fost susţinute de aleşii locali ai PNL

Vicepremierul Daniel Suciu a susţinut că pensiile pentru primari au fost susţinute de aleşii locali ai PNL şi că, atunci când un guvern va decide anularea pensiilor speciale, atunci vor fi anulate şi acestea.
Filip Stan
25 iun. 2019, 17:49
Vicepremierul Suciu, despre pensiile primarilor: Pensiile au fost susţinute de aleşii locali ai PNL

„Am avut la minister primari de la PNL care au exprimat şi au susţinut de ce consideră că e nevoie de acea indemnizaţie pentru limită de vârstă. Înţeleg sensibilitatea subiectului. Nici nu vreau să fiu ipocrit şi nici nu vreau să consider sau să cataloghez toată categoria primarilor drept hoţi, bandiţi, nesimţiţi, corupţi şi trăiesc din şpăgi. Este adevărat că şi-au asumat această poziţie de primari, doar că timp de 15 ani nu au avut dreptul nici măcar la sporul de vechime şi au avut o serie întreagă de interdicţii. În ziua în care Guvernul, oricare ar fi el, va anula toate pensiile speciale, atunci se va lua decizia de a anula şi indemnizaţiile de vârstă pentru primari”, a afirmat Suciu.

Codul administrativ a fost adoptat marţi prin OUG.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte